Zilele Eminescu la Ipotesti

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu organizează astazi, 13 iunie, 2009, a XLIII-a ediţie a Zilelor Eminescu.
Programul manifestărilor a inceput la ora 10.00 cu o slujbă de pomenire la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril de la Ipoteşti.
La ora 10.30 în Amfiteatrul Laurenţiu Ulici din cadrul Bibliotecii Naţionale de Poezie s-a decernat Premiul Naţional Petru Creţia. Laudatio de Simona Modreanu, laureata ediţiei 2008, urmată de alocuţiunea laureatului ediţiei 2009.

Lansarea revistei Hyperion (serie nouă) - la ora 11.30 în aceeaşi locaţie, iar prezentarea a fost facută de prof. Cristina Zarifopol(S.U.A) şi de istoricul literar Iulian Costache.

La ora 11.45, tot in cadrul Bibliotecii Naţionale de Poezie - vernisajul expoziţiei Calendar poeticesc – 12 poame&poeme în acrostih culese şi colorate de Cristian Bădiliţă şi asezonate plastic de Liliana Grecu.

La ora 12.15 în Sala de Expoziţii Horia Bernea - vernisajul expoziţiei Fotovers a Clubului Fotografilor de la Casa de Cultură Mihai Ursachi Iaşi.

La ora 12.45 va avea loc în Muzeul Mihai Eminescu inaugurarea unor sali ale noii expoziţii permanente. Prezentarea va fi făcută de prof. Univ. Dr. Mircia Dumitrescu (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti) şi cercet. Dr. Valentin Coşereanu.

La ora 18.00  în amfiteatrul în aer liber va avea loc un concert al Filarmonicii Botoşani. Solist Constantin Florescu.

La ora 19.15 se va putea urmări un concert susţinut de corul Lira din Botoşani condus de dirijorul Dragoş Boicu, urmat la ora 19.45 de un recital – moment folk pregătit de Asociaţia Culturală Arlechin Botoşani.

Manifestările dedicate Zilelor Eminescu se vor încheia la ora 21.20 cu spectacolul  Spectacol "Muzică şi poezie. Poezie şi muzică" – lansarea albumului de muzică veche "Desmierdări muziceşti" – culegeri din Anton Pann şi Alexandru Voevidca. Solist –  Cristina Gheorghiu; acompaniament: Grupul instrumental Alăuta Suceava, condus de Mariana Honceru, Grupul vocal Steluţa Botoşani şi Societatea Culturală Arlechin Botoşani.

Lansarea volumului poetului Vasile Ursache – Epistole către Hefaistos; prezintă Ştefan Mitroi.

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Încă își așteaptă premiile! Simona Radiș, reacție dură la adresa ANS: „Bani sunt pentru altele, pentru noi nu au fost”

Friday, 16 October 2026

Botoșăneanca Simona Radiș (27 de ani), una dintre cele mai titrate canotoare ale României, a dezvăluit că, în ultimii ani, sportivii de performanță nu au primit din partea ANS banii...

Fondatorul companiei din Botoșani inclus în Top 100 cei mai admirați lideri din România!

Friday, 16 October 2026

În cadrul celei de-a 17-a ediții a Galei CEO AWARDS, organizată de Business Magazin, fondatorul și președintele Consiliului de Administrație al Electroalfa, Gheorghe Ciubotaru, a fost inclu...

16 octombrie, Ziua Mondială a Pâinii: sărbătoarea alimentului care nu lipsește de pe nicio masă românească

Friday, 16 October 2026

În fiecare an, pe 16 octombrie, lumea întreagă sărbătorește Ziua Mondială a Pâinii. Data nu a fost aleasă întâmplător: tot pe 16 octombrie se marchează Ziua Mondi...