Zile mai calde până la sfârşitul săptămânii

Zile mai calde până la sfârşitul săptămânii

   uchitel76.ru

Valul de frig de la începutul săptămânii poate fi dat uitării, cel puţin deocamdată, pentru că vremea a intrat într-un proces de încălzire treptată.


Meteorologii anunţă încălzirea vremii în regiunea Moldovei, după ce circulația maselor de aer la nivelul României a devenit predominant sud-sud-estică, astfel că a transportat un aer mai cald, dinspre părțile nord-nord-estice ale Africii.

Maxime de 12°C- 15°C sunt de așteptat și pentru nordul Moldovei, asta după cele 0°C- 3°C înregistrate la începutul săptămânii.

Astfel, joi, temperaturile vor avea valori cuprinse între 13°C şi 5°C. Cerul va fi parţial acoperit, iar vânmtul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări, predominant din sud- est. Vineri, maxima va urca la 14°C, iar minima va fi de 8°C. Cerul se va menţine noros, iar vântul va sufla cu intensitate.

Sâmbătă, temperaturile vor oscila între 15°C şi 7°C, cerul va fi noros, iar vântul se va menţine puternic. Duminică, maxima va atinge 17°C, iar minima va coborâ la 8°C. Spre deosebire de zilele anterioare, vântul va slăbi mult în intensitate şi va sufla dinspre sud. Cerul însă va rămâne parţial noros.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Două femei la spital în urma unui accident produs în această dimineață!

astăzi, 09:07

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Corni, în această dimineață. În eveniment au fost implicate douÄ...

Fragmente de dronă cu încărcătură explozivă, găsite într-o comună din Neamț. ”Nu intraţi în panică!”

astăzi, 08:45

Localnicii au fost avertizați prin RO-Alert că muniția va fi detonată controlat. Amintim că județele Neamț, Iași, Vaslui, Botoșani, Bacău și Suceva au fost vizate sâmbătă de o alert...

Ai telefoane vechi și încărcătoare stricate prin sertare? Pregătește-te să le duci la Poștă!

astăzi, 08:06

„Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi!”. Românii vor putea scăpa gratuit de telefoanele mobile vechi, încărcătoarele, cablurile și aparatele electrice ...