Zeci de profesori din Botoşani pleacă la miting la Bucureşti

100 de cadre didactice de la Liga Sindicatelor din Învăţământ vor participa, în data de 6 noiembrie, la un miting de protest ce se va desfăşura la Bucureşti.

“Protestul care se desfăşoară în şcoli, prin forma aceasta de grevă de avertisment, fără încetarea lucrurlui, are ca obiectiv transmiterea în mod oficial către conducerile şcolilor a listei de revendicări, fomrulată la nivel naţional. Suntem la faza de întocmire a listei participanţilor. Mergem pe ideea de a merge la miting colegii care nu au ore în acea zi sau colegii din învăţământul primar sau preşcolar care sunt în vacanţă săptămâna viitoare astfel încât să nu producem vreo perturbare în programul lor pentru că nu acesta este deocamdată scopul nostru, să perturbăm orarul şcolii", a spus Liviu Axinte, preşedintele LSI Botoşani.

Sindicaliştii doresc ca prin aceste acţiuni de protest să ajungă pe masa factorilor decizionali toate revendicările pe care dascălii le au.

Nu spun că după acţiunea noastră se va modifica legea a doua zi. Practic, revendicările noastre sunt aproape toate promise de actuala putere, în perioada în care era în opoziţie, a mai precizat Liviu Axinte.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

astăzi, 20:03

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...