Zeci de mii de “tigăi” circulă pe șoselele din România. Starea tehnică a mașinilor din Botoșani pare a fi ceva mai bună

1.941 de vehicule au fost verificate pe parcursul anului trecut în județul Botoșani de către Registrul Auto Român iar dintre acestea 13,76% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și  3,71%, respectiv în 72 de cazuri, prezentau pericol iminent de accident.

Într-un comunicat emis de Registrul Auto Român se precizează că din totalul autovehiculelor oprite, în 2,27% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării, 0,21% aveau probleme legate de identificare și 1,76% aveau ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în acest Botoșani au fost aplicate 267 de amenzi contravenționale și au fost retrase 223 de certificate de înmatriculare.

“În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară”, au explicat reprezentanții RAR.

Pe de altă parte însă, față de celelalte județe din România, starea tehnică a mașinilor din Botoșani pare a fi ceva mai bună.

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, pe parcursul anului 2020, 64.096 de vehicule, la nivelul întregii țări.

În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 45,61% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase și au fost declarate neconforme.

Cele mai multe neconformități au fost constatate la instalația electrică de iluminare-semnalizare (27,7%), emisiile poluante (21,1%), punți, jante, anvelope și suspensie (12,9%), și parbriz, geamuri laterale, lunetă (11,7%);

Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 3,92% dintre vehicule şi în 1,51% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma măsurătorilor efectuate s-a constatat depăşirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 2.203 autovehicule.

Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete. În cazul a 3.274 vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident.

Aproximativ 2,5% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică - ITP fals, expirat sau anulat.

“În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2020, au fost aplicate 20.391 de sancțiuni, au fost retrase 16.592 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 147 vehicule și 269 ITP-uri au fost anulate”, a mai adăugat Biroul de presă al Registrului Auto Român.

 

Spune-ne opinia ta