Zeci de autovehicule de transport blocate de polițiști în toiul nopții

Zeci de autovehicule de transport blocate de polițiști în toiul nopții

Angajații Serviciului Circulația pe Drumurile Publice, din cadrul Poliției Locale (PL) au desfășurat, joi, o acțiune de combatere a neregulilor privind parcarea și staționarea autovehiculelor de transport persoane sau mărfuri, pe raza municipiului Botoșani. Au fost blocate 20 de astfel de mijloace și s-au aplicat amenzi în valoare de 4.400 de lei, arată PL într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, activitățile au avut loc în intervalul orar 3:00-11:00 și au avut ca obiectiv fluidizarea traficului rutier și pietonal.

„În urma acțiunii a fost dispusă măsura complementară de imobilizare, prin blocarea roții, pentru un număr de 22 autovehicule, din care 20 au fost deblocate, au fost aplicate un număr de 20 sancțiuni contravenționale, 5 cu avertisment scris iar 15 cu amenda in valoare totală de 4.400 lei, urmând a fi aplicată sancțiunea corespunzătoare si pentru celelalte autovehicule, în momentul în care se va solicita deblocarea”, se arată în comunicat.

În următoarea perioadă vor fi intensificate astfel de acțiuni pentru descurajarea faptelor de nerespectare a legii în vigoare, precizează reprezentanții Poliției Locale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Bazinul de la Recuperare zace nefolosit, din cauza costurilor la utilități. „Mi se pare de-a dreptul nesimțit” (video)

Sâmbătă, 30 Septembrie 2023
364

Bazinul din incinta Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe” din Botoșani nu poate fi dat în folosință, din cauza costurilor ridicate la utilități și a lipsei de perso...

Zeci de firme din Botoșani amendate pentru muncă la negru. „Toleranța este zero” (video)

Sâmbătă, 30 Septembrie 2023
213

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a depistat zeci de persoane care munceau la negru, pe raza județului Botoșani, sancționând nu mai puțin de 31 de firme care au plătit serviciile fă...

Calitatea lucrărilor de reabilitare a intrărilor în oraș, contestată în plenul CL (video)

Joi, 28 Septembrie 2023
702

Calitatea lucrărilor de reabilitare executate la intrările în municipiul Botoșani a fost criticată vehement de șeful Direcției de Sport și Agrement (DSA), Eugen Țurcanu, în ședin...