Zeci de amenzi aplicate în urma unor acțiuni pentru prevenirea contravențiilor silvice (fotogalerie)

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai reprezentanților Ocolului Silvic Botoșani și ai jandarmilor au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale privind circulația, depozitarea și comercializarea materialului lemnos, pe raza municipiului Botoșani și a Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 97 de persoane și au fost controlate 114 autovehicule și 2 societăți comerciale.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei, dintre care, o sancțiune a fost aplicată pentru transport de material lemnos fără documente.

Totodată, a fost confiscată cantitatea de aproximativ 4 metri cubi de material lemnos.

În aceeași zi, în intervalul orar 04:00-08:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea contravențiilor în domeniul silvic.

Aceștia au instituit filtre la intrarea în oraș, prilej cu care au fost controlate 26 de autovehicule, 5 dintre acestea transportau material lemnos.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, pentru abateri la regimul rutier, în valoare de peste 3.000 de lei, fără a fi constate abateri de la legislația privind domeniul silvic.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...