Zeci de amenzi aplicate de poliţişti, după razii în baruri şi pieţe!
Stiri Botosani Saturday, 13 February 2016 ActualitateÎn acest context, peste 90 de poliţişti botoşăneni au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile şi dispozitivele curente.
Acţiuni punctuale s-au desfăşurat şi pe linia respectării normelor legale de comerţ sau a legislaţiei rutiere.
Poliţiştii de ordine publică, rutieră, investigarea criminalităţii economice, dar şi din cadrul altor structuri au efectuat 53 de controale la persoane fizice sau agenţi economicei (în pieţe, târguri, baruri, etc.).
Au fost constatate şi aplicate 201 sancțiuni contravenționale, în valoare de 35.925 lei şi au fost confiscate mărfuri identificate la comercializare, fără documente legale de provenienţă, în valoare de 500 de lei.
De menţionat că din totalul sancţiunilor contravenţionale, 129 de amenzi au fost stabilite pentru conducători auto care au săvârşit abateri de la normele legale privind regimul de viteză.
Poliţiştii rutieri au constatate 3 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, aceştia au reţinut şase permise de conducere.
Acţiunile vor continua şi în perioada următoare.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...
Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane
Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...
Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!
Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.34 secunde