ZECE persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital, dupa o depasire neregulamentara facuta de un sofer din Botoșani! FOTO
ACCIDENT!

Zece persoane au ajuns la spital după ce un șofer din județul Botoșani a intrat într-o depășire neregulamentară și a izbit din plin o mașină care venea din sens opus.

Accidentul a avut loc luni seara, putin inainte de miezul noptii, în județul Suceava, pe drumul care leagă localitățile Dornești și Siret. Daniel P., de 20 de ani, din Hudești, conducea un BMW, iar la un moment dat a efectuat o depășire neregulamentară, intrand in plin intr-un Mercedes înmatriculat în Anglia, care circula din sens opus, condus de un tânăr de 26 de ani, din Rădăuți.

Toate cele zece persoane aflate în mașini, printre care și doi copii au fost transportate la spitalul municipal Rădăuți. Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe au decis ca trei dintre victime, aflate în stare mai gravă, să fie transportate la Spitalul Județean Suceava.

Ambele mașini au fost puternic avariate în urma impactului.
 
În urma impactului,  a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto de 26 de ani, a unei tinere de 27 ani din Ucraina și a unui bărbat de 35 de ani din municipiul Rădăuţi și rănirea ușoară a conducătorului auto de 21 de ani, a unui bărbat de 32 de ani  din Ucraina şi a două  tinere, de  20 și respectiv 21 de ani, ambele  din  judeţul Botoşani.

"Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural", a declarat Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

"Fratele meu era în BMW cu prietena lui, veneau de la Rădăuți, mergeau spre Dorohoi. Știu că prietena lui era dusă la Suceava, că am vorbit cu el, e conștient, vorbește.", a spus una dintre rudele celor aflati in BMW.






 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan a anunțat numele noului premier desemnat!

Monday, 5 October 2026

Președintele Nicușor Dan a desemnat oficial noul candidat pentru funcția de prim-ministru al României.  "Luca Niculescu este propunerea mea pentru prim-ministru", a declarat...

Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat

Monday, 5 October 2026

Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...

Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți

Monday, 5 October 2026

De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...