Vremea se răcește în toată țara și apar ploile. Prognoza meteo pentru perioada 14 - 27 noiembrie, pe regiuni

Vremea se răcește în toată țara și apar ploile, se arată în prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Temperaturile vor ajunge chiar şi la -2 grade, pe timpul nopţilor, anunță meteorologii în prognoza valabilă pentru perioada 14 - 27 noiembrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), potrivit Digi24.ro.

În Banat, valorile termice diurne vor fi în scădere în prima săptămână din interval, de la medii regionale în jurul a 16 grade, până spre 7...8 grade – valori apropiate de normele perioadei. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile maxime vor avea tendința de creștere până spre medii în jurul a 11 grade. Valorile nocturne vor avea variații în primele zile din interval, cu medii ce vor avea tendința de creștere de la 4 grade, spre 8 grade, dar după data de 18 noiembrie, media minimelor se va menține la 3...4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 17-21 noiembrie și cu tendința de creștere după 25 noiembrie.

În Crișana, temperaturile maxime vor fi în scădere în prima jumătate a intervalului, de la medii în jurul a 15 grade, până spre 7...8 grade – valori normale pentru a doua decadă a lunii noiembrie. În a doua săptămână din interval, temperaturile diurne vor avea tendința de creștere până spre medii în jurul a 11 grade. Valorile medii nocturne vor avea tendința de creștere de la 3...4 grade, spre 7 grade, dar după data de 17 noiembrie, media minimelor va fi în scădere și va oscila ușor între 2 și 4 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în intervalul 17-21 noiembrie și cu tendința de creștere după 25 noiembrie.

În Transilvania, în prima săptămână din interval, valorile termice diurne vor avea tendința de scădere de la medii de 11...12 grade, spre medii de 4...5 grade – valori apropiate de mediile multianuale specifice perioadei. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile maxime vor avea tendința de creștere până spre medii de 8...9 grade. Temperaturile minime vor avea variații în primele zile din interval, cu medii ce vor crește de la -1 grad spre 5 grade, dar după data de 17 noiembrie media minimelor va oscila în jurul a 0 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie și cu tendința de creștere după 25 noiembrie.

În Maramureș, valorile termice diurne vor fi în scădere până în data de 18 noiembrie, de la medii de 11...12 grade, spre medii de 5...6 grade – valori apropiate de normele perioadei. Ulterior, temperaturile maxime vor avea tendința de creștere până spre medii în jurul a 9 grade. Valorile nocturne vor avea variații în primele zile din interval, cu medii ce vor avea tendința de creștere de la 0 grade, spre 4...5 grade, dar după data de 18 noiembrie, media minimelor se va menține în jurul a 1 grad. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată îndeosebi în intervalul 17-22 noiembrie și după data de 25 noiembrie.

În Moldova, la începutul intervalului, valorile diurne vor crește ușor, de la medii de 9 grade, spre 12 grade. Începând cu data de 16 noiembrie, vremea se va răci semnificativ, iar la finalul primei săptămâni, mediile maximelor vor ajunge la 1 grad. Ulterior, valorile termice diurne vor crește din nou spre medii de 6...7 grade, normale pentru această perioadă din an. Valorile nocturne vor avea ușoare variații în primele zile din interval, cu medii în jurul a 3 grade. După data de 17 noiembrie, media minimelor va fi în scădere până la mijlocul intervalului spre -4...-3 grade, apoi va crește ușor până la 1...2 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie și după 26 noiembrie.

În Dobrogea, în primele zile ale intervalului, valorile diurne vor crește ușor, de la medii de 12 grade, spre 15 grade. Din data de 16 noiembrie, vremea se va răci semnificativ, iar spre finalul primei săptămâni, mediile maximelor vor ajunge la 5 grade. Ulterior, temperaturile maxime vor crește din nou spre medii de 10...11 grade – apropiate de normele perioadei. Valorile nocturne vor avea ușoare variații în primele zile din interval, cu medii în jurul a 7 grade. După data de 17 noiembrie, media minimelor va fi în scădere până la mijlocul intervalului spre 3...4 grade, apoi va crește ușor până la 5...6 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie.

În Muntenia, în primele zile ale intervalului, valorile diurne vor crește ușor, de la medii de 12 grade, spre 15 grade. Din data de 16 noiembrie, vremea se va răci semnificativ, iar spre finalul primei săptămâni, mediile maximelor vor ajunge la 5...6 grade. Ulterior, temperaturile maxime vor crește din nou spre medii de 10...11 grade – valori apropiate de normele perioadei. Temperaturile minime nu vor avea variații semnificative pe tot parcursul intervalului, iar mediile acestora vor oscila în general între 1 și 3 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie.

În Oltenia, în primele zile ale intervalului, temperaturile maxime vor avea ușoare variații în jurul a 13 grade. Din data de 16 noiembrie, vremea se va răci, iar la finalul primei săptămâni, mediile maximelor vor ajunge la 6 grade. Ulterior, valorile diurne vor crește din nou spre medii de 9...10 grade – apropiate de normele perioadei. Valorile din timpul nopților nu vor avea variații semnificative pe tot parcursul intervalului, iar mediile acestora vor oscila în general între 1 și 3 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie.

La munte, temperaturile maxime vor fi în scădere în prima jumătate a intervalului, de la medii de 9...10 grade, până spre 0 grade – valori apropiate de normele pentru a doua decadă a lunii noiembrie. În a doua săptămână din interval, temperaturile diurne vor avea tendința de creștere ușoară până spre medii în jurul a 4 grade. Valorile nocturne vor avea ușoare variații în primele zile din interval, cu medii în jurul a 1 grad. După data de 17 noiembrie, media minimelor va fi în scădere, iar până la sfârșitul intervalului de anticipație va oscila în jurul a -2 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie și cu tendința de creștere după 25 noiembrie

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PNL Botoșani, Valeriu Iftime: „Votați oamenii care au un plan real de dezvoltare a Botoșaniului!”

Thursday, 28 November 2024

„Oameni care știu exact ce proiecte să demareze pentru a transforma potențialul nostru agricol într-un adevărat motor de dezvoltare economică și nu numai. Echipa Valeriu Iftime (E...

Doina Federovici: Cooperarea internațională, cheia atragerii fondurilor pentru dezvoltarea județului (foto)

Thursday, 28 November 2024

„Echipa PSD a pus pe primul plan dezvoltarea județului și promovarea acestuia la nivel european. Ceea ce am făcut în ultimii patru ani a fost doar începutul unui drum care trebuie...

Vești bune pentru botoșănenii cu pensii mai mici de 2000 de lei: Medicamente compensate în proporție de 90%!

Thursday, 28 November 2024

După recalculare, plafonul de pensie minimă pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% a crescut de la 1.830 lei la 2.020 lei, scrie realitatea.net. Programul guvernamental e activ din ...