Vremea se răceşte de duminică şi vin ploile
Stiri Botosani Friday, 24 September 2010 ActualitateNici în Moldova maximele nu trec de 23 de grade, dar pentru aceasta data este absolut normal: 20 de grade la Suceava, 21 la Iaşi şi Bacău, 23 la Focşani şi Galaţi. Aspectul vremii este predominant însorit şi vântul atinge din când în când 25-30 km/oră.
Deşi presiunea atmosferică începe să scadă uşor de sâmbătă, vremea încă nu se strică, iar norii încă nu lasă ploi. Doar în sudul ţării s-ar putea să fie mai înnorat sâmbătă comparativ cu vineri, dar în rest, e aproape senin în toată ţara. Maximele sunt şi ele în continuare în limite normale, cu valori peste 20 de grade în general, cu 21-22 de grade în Capitală unde norii sunt doar în trecere, până la vârfuri termice de 25 de grade la Timişoara şi Arad, scrie RTV.
Duminică încep să se vadă schimbările aduse de o toamnă ceva mai hotărâtă. Cerul începe să se înnoreze, dar ploile abia spre seară îşi fac intrarea, cel mai probabil în Banat, Oltenia şi vestul Munteniei. În plus vântul se intensifică în sud şi la munte, dar maximele cresc puţin. Vor fi 20-21 de grade în nordul Moldovei, 24 în Capitală, unde nu plouă deşi se înnorează, şi chiar 24-25 de grade în vest şi sud.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Încă își așteaptă premiile! Simona Radiș, reacție dură la adresa ANS: „Bani sunt pentru altele, pentru noi nu au fost”
Botoșăneanca Simona Radiș (27 de ani), una dintre cele mai titrate canotoare ale României, a dezvăluit că, în ultimii ani, sportivii de performanță nu au primit din partea ANS banii...
Fondatorul companiei din Botoșani inclus în Top 100 cei mai admirați lideri din România!
În cadrul celei de-a 17-a ediții a Galei CEO AWARDS, organizată de Business Magazin, fondatorul și președintele Consiliului de Administrație al Electroalfa, Gheorghe Ciubotaru, a fost inclu...
16 octombrie, Ziua Mondială a Pâinii: sărbătoarea alimentului care nu lipsește de pe nicio masă românească
În fiecare an, pe 16 octombrie, lumea întreagă sărbătorește Ziua Mondială a Pâinii. Data nu a fost aleasă întâmplător: tot pe 16 octombrie se marchează Ziua Mondi...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.23 secunde