Vremea se încălzeşte uşor în Săptămâna Mare

Aspectul vremii de miercuri va fi predominant frumos, doar spre seară în vestul ţării vor fi unele înnorări. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în Banat, sudul Crişanei şi vestul Olteniei dar şi în Moldova. Amiaza vine cu maxime între 10 şi 19 grade, normale pentru această dată.

În Moldova, soare din belşug, maxime mai mari decât ieri în general între 14  grade la Suceava şi16 grade la Iaşi, Bacău şi Focşani.

Joi, vreme caldă pentru această dată, dar instabilă în vestul şi centrul ţării, unde maximele se vor încadra între 15 şi 19 grade. În aceste regiuni, înnorările se vor accentua treptat şi va ploua în special sub formă de aversă şi se vor semnala descărcări electrice. În restul ţării, vremea se menţine în general frumoasă cu maxime ce ajung la 21 de grade în Lunca Dunării, în timp ce pe litoral, maximele vor fi mai mici: 14 grade la Constanţa.

Vineri, vremea se menţine caldă, ba chiar se mai încălzeşte în jumătatea de sud unde va fi mai mult soare. Maximele depăşesc 20 de grade în Oltenia şi Muntenia, iar în jumătatea de nord, tot cald, cu maxime de la 15 la 19 grade, dar şi cu înnorări temporare şi local averse şi descărcări electrice.

Realitatea.net

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovenii au luat cu asalt granițele României. Motivul pentru traficul intens de la Sculeni şi Albiţa

astăzi, 17:59

Polițiștii de frontieră recomandă tranzitarea și prin Punctul de Trecere a Frontiere Stânca, din județul Botoșani. Poliţia de Frontieră anunţă că traficul este intens pe intrarea ...

O biserică din Botoșani și-a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele!

astăzi, 17:16

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele și pentru toate gusturile. Cărțile se po...

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

astăzi, 14:22

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...