Vremea rămâne caldă, în timp ce ploile se împuţinează. PROGNOZA METEO

Ultimele zile ale săptămânii vor fi dominate de o vreme plăcută, cu temperaturi normale pentru această perioadă. Totuşi, meteorologii ne anunţă că nu vom scăpa de precipitaţiile sub formă de ploaie.

Joi, ploile se retrag din sudul şi sud-vestul ţării şi norii chiar se mai răresc, dar continuă pe arii extinse în jumătatea de nord, în timp ce în celelalte zone mai plouă local. În zone de munte vor mai fi precipitaţi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul mai suflă cu intensificări în sudul ţării, iar trecător şi la munte şi în sud-vest. Sub aspect termic vom simţi răcirea vremii în regiunile intracarpatice, unde maximele vor fi în general cuprinse între 5 şi 12 grade. În celelalte regiuni e mai cald, maximele sunt apropiate de valorile normale, adică între 9 grade în nordul Moldovei până la cel mult 16 grade în sudul Olteniei.

Ziua de vineri începe cu vreme mai plăcută ca aspect, adica cer variabil şi izolat ceaţă dimineaţa, în special în Lunca Dunării, dar treptat nori tot mai mulţi şi mai groşi revin pe cer începând cu vestul ţării şi aduc ploi, în general slabe cantitativ, însă pe arii extinse în vest, în centru şi în nord. În celelate regiuni ploile sunt mai puţine. Vântul suflă mai alert în sudul Banatului şi în zonele de munte. Vestea bună e că vremea se încălzeşte faţă de ziua precedentă, mai ales în regiunile intracarpatice şi vorbim despre maxime de la 13, 14 grade în nord până la 20 grade în sud-est.

Şi sâmbătă norii rămân peste vestul, centrul şi nordul ţării, unde lasă ploi pe arii relativ extinse. În nordul Carpaţilor Orientali precipitaţiile mai pot fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În celelate regiuni se înnorează temporar şi ploua izolat. Vântul suflă cu ceva intensificări la munte şi trecător în regiunile extracarpatice, dar şi în centru. Vremea se răceşte accentuat în nordul Moldovei, în timp ce în Muntenia şi în Dobrogea e mai cald decât mod obişnuit, cu maxime de la 6 la 22 grade.

Duminică, răcirea vremii se propagă la nivelul întregii ţări, dar se va simţi mai accentuat în zonele situate la exteriorul arcului carpatic astfel încât maximele se vor situa în general între 4 şi 16 grade. Norii acoperă cerul temporar, mai ales la munte şi în jumătatea sudică a ţării, unde aşteptăm din nou ploi, mai ales în timpul nopţii de duminică spre luni. În celelate regiuni precipitaţiile sunt mai puţine şi slabe cantitativ. Vântul se va intensifica în sud-est şi în est, dar trecător suflă mai energic şi în sud-vest.

Luni, vremea e încă destul de răcoroasă în regiunile extracarpatice, apoi temepraturile cresc uşor până la jumătatea săptămânii, însă în ansamblu rămân sub cele normale pentru data din calendar în majoritatea regiunilor. Temporar mai cad precipitaţii, la început în sud, apoi mai ales în regiunile vestice.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Procurorii DNA Suceava au descins în Vama Racovăț și Siret!

astăzi, 11:41

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, au descins în mai multe puncte vamale care funcționează la frontiera cu Ucraina, dar și acasă la mai mulți vame...

Meteorologii anunță vânt puternic la Botoșani, vezi prognoza!

astăzi, 11:21

Meteorologii au au emis o atenționare Cod Galben de vânt pentru județul Botoșani, valabil până la ora 15:00. Vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km...

O femeie a ajuns la spital, după o tamponare între două mașini pe drumul Botoșani – Săveni!

astăzi, 11:17

O persoană a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe DN 29 (Botoșani-Săveni), în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La caz a...