Vreme însorită de luni
Stiri Botosani Saturday, 11 September 2010 ActualitateVântul atinge cote moderate în sud, dar spre Delta Dunării şi zona litoralului, rafalele vor fi destul de serioase. Maximele, mai mici decât ar fi normal în această perioadă, se vor încadra între 17 şi cel mult 24 de grade.
Duminică norii stau grămadă în estul, sudul şi vestul ţării, dar ploile sunt slabe şi pe arii restrânse. În rest, mai iese şi soarele, dar vântul nu se domoleşte în sudestul ţării. Amiaza va aduce însă temperaturi aproape de normalul perioadei, aşa că mercurul se va dilata de la 19 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre 24 de grade în Bucureşti, unde ploile nu vor lipsi, chiar dacă nu dau tonul zilei. Sunt posibile vârfuri termice şi de 25 de grade, dar astfel de maxime sunt prognozate doar în sudul extrem al ţării, informeaza RTV.
Luni ploi, slabe şi răzleţe, mai găsim doar prin sudul Moldovei, estul Munteniei şi estul Dobrogei. În rest, prima zi de şcoală e frumoasă, cu nori inofensivi şi soare în mare parte din zi. Maximele cresc uşor, aşa că vom avea o amiază cu valori între 19 şi 26 de grade, cu o valoare de 24-25 de grade şi în Capitală, unde soarele se va strecura destul de timid printre nori.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
A plecat la cele veșnice un militar dedicat profesiei și valorilor în care a crezut!
Familia îndurerată anunță cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a celui care a fost Savin Constantin. Plutonier adjutant principal Savin Constantin a activat cu devotament &icir...
Botoșaniul intră sub incidența unui Cod Galben, de la ora 10!
Meteorologii au emis o atenționare de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, între orele 10:00 – 18:00. Sunt prognozate intensificări ale vântul...
Două femei la spital în urma unui accident produs în această dimineață!
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Corni, în această dimineață. În eveniment au fost implicate douÄ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.64 secunde