Vom plăti suplimentar 2 lei în factura la curent pentru a acoperi ceea ce nu mai plătesc fabricile energofage din România

Exceptarea de la plata certificatelor verzi a 29 de fabrici din România obligă pe restul consumatorilor de energie electrică din ţară la o plată suplimentară lunară de 7 bani pentru fiecare kWh consumat.

Exceptarea fabricilor energofage din România de la plata certificatelor verzi are un impact de 7 lei/MWh în factura la energie electrică a restului de consumatori, în 2016, potrivit Notei de Fundamentare a unui proiect de lege al Ministerului Energiei care stabileşte cota obligatorie de certificate pentru la anul. Adică, la anul, vom plăti cu toţii suplimentar 7 bani/kWh lunar consumat către furnizorii de energie pentru ca fabricile să nu fie încărcate cu certificate verzi. La un consum mediu al unei gospodării de 200 de kWh, impactul ar fi de circa 2 lei. Potrivit documentului, 7.000 de GWh, anul acesta, şi 8.000 de GWh, în 2016, reprezintă cantitatea de energie consumată de fabrici ce este exceptataă de la plata certificatelor verzi. Raportat la o producţie totală, anul acesta, de 45.000 de GWh, exceptarea reprezintă circa 16% din total.

29 de mari consumatori de energie sunt, în prezent, exceptaţi de la plata a până la 85% din certificatele verzi datorate pentru consumurile de energie. Printre aceştia, Alro, ArcelorMittal, fabricile de ciment şi de sticlă din România. Impactul anual al acestei măsuri este estimat la circa 75 de milioane de euro anual, timp de 10 ani, începând cu 2016. Această sumă este acoperită anual de restul de 9 milioane de consumatori de energie din România, alţii decât cele 29 de fabrici amintite.

"Impactul certificatelor verzi în factura consumatorilor finali de energie electrică va înregistra o creştere de la 35 de lei/MWh la 43 de lei/MWh", se arată în documentul citat. Citeste mai mult pe Economica.net...

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avarie la o conductă din Zona Industrială a Botoșaniului, apa va curge cu presiune scăzută pe mai multe străzi!

astăzi, 17:59

S.C. Nova Apaserv S.A. informează consumatorii din municipiul Botoșani că, în data de 10 noiembrie 2026, în intervalul orar 09:00-16:00, se vor executa lucrări de remediere a unei avar...

Trei cazuri de rabie în județul Botoșani, măsuri dispuse în CLCB! (Foto)

astăzi, 17:28

Astăzi, 9.11.2026, în sala „Nicolae Iorga” a Instituției Prefectului Județului Botoșani, a avut loc o ședință a Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), convocată &icir...

Călin Georgescu a primit din nou arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă!

astăzi, 15:04

Tribunalul București a reluat, luni, judecarea cererii depuse de Călin Georgescu prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, arest la domiciliu sau cont...