Vin vremuri grele pentru foştii directori ai societăţii EcoSal!

Conducerea Consiliului Judeţean va cere atragerea răspunderii materiale a foştilor directori ai societăţii EcoSal, respectiv Cristian Lazarovici şi Viorel Coman. 

Radu Judele, administratorul public al judeţului, a precizat că în şedinţa de Consiliu Judeţean de luna aceasta se va veni cu un proiect de hotărâre în acest sens, iar aleşii judeţeni vor fi cei care vor decide care sunt paşii următori, după ce le vor fi puse pe masă rapoartele de audit şi de control de la această societate.

De asemenea, în şedinţa de CJ va fi supus dezbaterii şi aprobării şi un proiect de hotărâre privind oportunitatea amenajării unui parc industrial pe terenurile fostei fabrici de zahăr de la Bucecea.

“Vom veni cu nişte proiecte de hotărâre şi consilierii vor decide care e calea. Pentru EcoSal vom veni cu atragerea răspunderii directorilor, în baza rapoartelor de audit şi a raportului de control pe care îl avem, iar la Parc Industrial vom propune plenului întocmirea unui studiu de fezabilitate pe amplasamentul de la Bucecea. La EcoSal este o vină a celor care au condus pentru situaţia în care a ajuns societatea. Discuţiile în momentul acesta sunt inutile, documentele vorbesc", a afirmat Radu Judele.

Societatea EcoSal a intrat în insolvență anul acesta. Înfiinţată cu scopul de a opera la noul depozit ecologic de la Stăuceni, societatea EcoSal nu a desfăşurat până acum efectiv niciun fel de activitate, reuşind doar să obţină licenţă pe partea de salubrizare, licenţă care a expirat. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...