Vom avea un nou spital la Botoşani! VEZI unde va fi construit şi cine vor fi pacienţii!
Stiri Botosani Thursday, 23 October 2014 ActualitateTerenul, de aproape 1.000 de metri pătrați, aflat în proprietatea municipalității, și pe care ar urma să fie noul spital, se află în spatele Spitalului de Recuperare Sf. Gheorghe.
"Cu privire la oportunitatea realizării investiției Spital municipal de boli cronice și îngrijiri paleative în municipiul Botoșani, efectul propus al acțiunii este determinat de susținerea nevoii de promovare a unor servicii de specialitate în centre de îngrijiri specializate prin crearea pentru pacienții în stadii terminale a unei stări de liniște precum și oferirea unor servicii și programe specifice, cu rolul de păstrare a demnității bolnavului, a unei stări de echilibru sufletesc sau ameliorarea pe cât posibil a durerii fizice. Sistemul spitalicesc existent în județul Botoșani nu poate acoperi în acest moment și nevoile de îngrijire de tip paleativ din cauza costurilor ridicate per pacient. Având în vedere greutățile financiare cu care se confruntă Spitalul Județean Mavromati, existența unui spital de boli cronice și paleative va degreva secțiile de oncologie și neurologie, și nu numai, actuale", se menționează în raportul de specialitate.
Primăria ar urma să suporte, din bugetul local, costurile cu lucrările de sistematizare verticală a amplasamentului, lucrările pentru racorduri la utilități, întreținerea și exploatarea obiectivului de investiții, care după construcție va trece în proprietatea Municipiului Botoșani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșaniul intră sub incidența unui Cod Galben, de la ora 10!
Meteorologii au emis o atenționare de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, între orele 10:00 – 18:00. Sunt prognozate intensificări ale vântul...
Două femei la spital în urma unui accident produs în această dimineață!
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Corni, în această dimineață. În eveniment au fost implicate douÄ...
Fragmente de dronă cu încărcătură explozivă, găsite într-o comună din Neamț. ”Nu intraţi în panică!”
Localnicii au fost avertizați prin RO-Alert că muniția va fi detonată controlat. Amintim că județele Neamț, Iași, Vaslui, Botoșani, Bacău și Suceva au fost vizate sâmbătă de o alert...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.21 secunde