Vineri, fara gaz in mai multe cartiere: Vezi strazile afectate!

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să întrerupă alimentarea cu gaze naturale vineri, 2 martie, începând cu ora 10.00, pe următoarele străzi din municipiul Botoşani: Primăverii, Aleea Elie Radu, Aleea Nucului, Aleea Scurtă, Aleea Parcului, Octav Onicescu, Col. V. Tomoroveanu, Sucevei, Aleea Liceului, Vârnav, Prieteniei, Aleea Prieteniei, Aleea Pinului, Aleea Nouă şi B-dul. M. Eminescu.

După finalizarea lucrărilor, alimentarea cu gaze naturale se va relua treptat, începând cel mai probabil în jurul orei 13.00.

Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928
(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă), sau 0265.200.928
(număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania E.ON Gaz Distribuţie regretă inconvenientele generate de această întrerupere a serviciului de distribuţie şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegere.


E.ON Gaz Distribuţie

 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...