VIDEO - O nouă captură pe Prut: 100 de metri de plase ilegale scoase din apă

Aproximativ 100 de metri de plase de pescuit descoperite de poliţişti de frontieră botoșăneni pe râul Prut au fost îndepărtate de pe luciul de apă pe timpul unei misiuni de cooperare cu lucrători din AJVPS Botoșani.

În data de 20 mai a.c., polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu colegii lor de la Sectorul Poliției de Frontieră Rădăuți-Prut și angajați din cadrul AJVPS Botoșani, au desfășurat o misiune, cu scopul de a combate braconajul piscicol pe râul Prut.

 

Astfel, în zona localității de frontieră Mitoc, polițiștii de frontieră au observat plase de pescuit, montate în râul Prut. Cu ajutorul lucrătorilor AJVPS Botoșani, plasele de aproximativ 100 de metri au fost îndepărtate din apă.

Plasele de pescuit au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie, precum şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală și deţinerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament.

Polițiștii de frontieră botoșăneni organizează permanent acțiuni de combatere a braconajului piscicol pe râul Prut, cu scopul de a proteja resursele naturale și a preveni faptele ilegale în zona de frontieră.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

La Biserica Vovidenia Botoșani: Arhid. Sorin Mihalache deschide seria de conferințe duhovnicești din Postul Nașterii Domnului!

astăzi, 14:07

Arhid. Sorin Mihalache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Al. I. Cuza” Iași, va fi prezent la Botoșani și va deschide seria de conferințe duhovnicești din Post...

Tânăr din Botoșani, pe podium la Concursul de Discursuri Umoristice Toastmasters, etapa de divizie!

astăzi, 13:41

Botoșaniul are un nou rezultat remarcabil în competițiile de public speaking. Mălin Ștefan Vacariu, membru al clubului Toastmasters Botoșani, a obținut locul al II-lea la Concursul de Disc...

”Descătuşare prin cultură”: Deținuții din Botoșani, pe scena Teatrului Nottara din București!

astăzi, 12:59

Festivalul Multiart pentru Deţinuţi „Dana Cenuşă - Descătuşare prin cultură”, ediţia a XV-a, are loc în 17 şi 18 noiembrie, de la ora 17.30, la Teatrul Nottara. Sunt două s...