Aparițiile publice ale ministrului Agriculturii, Petre Daea, îi descumpănesc nu doar pe jurnaliști sau pe colegii de guvern, ci și pe cei mai neașteptați observatori.
Un copil de 11 ani l-a chestionat pe ministru în legătură cu o afirmație recentă a acestuia. Este vorba de Ruul, fiul unui fermier din Bradu, județul Sibiu, în casa căruia ministrul s-a oprit în timpul unei vizite.
Petre Daea a făcut eforturi vizibile să îi câștige simpatia puștiului, dar acesta nu s-a arătat deloc impresionat.
"De azi încolo eşti prietenul meu! Dacă ai ceva de spus, te rog să îmi dai telefon, îţi dau numărul meu de telefon!
Nu-mi trebuie!
Nu trebuie? De ce?
Ba da! Cum să nu trebuiască? Ai numărul de la domnul ministru, cum să nu îţi trebuiască?
Cum să nu? Îţi dau eu aici cartea de vizită, spui că eşti Raul de la Bradu şi mă suni! Şi îmi spui: fii atent, că te-am văzut, nu mi-a plăcut de treaba aia! Tu să fii cel mai critic partener al meu, da? Să fii cel mai obiectiv!
Dar vreau să vă mai spun ceva!
Te rog!
Aşa... Atunci când aţi spus: la Rădăuţi, pe suprafeţe întinse, dar nu foarte mari... Păi cum?! Foarte întinse, dar nu foarte mari!
Vă urmăreşte pe internet!
Păi ce să faci...
Păi îs foarte întinse, dar nu mari?! Nu înţeleg cum e aia!
Păi, uite, îţi spun eu! Uite: este întinsă masa asta, faţa asta de masă, vezi? O întindem aşa, uite, o vezi? Dar nu e foarte mare. Este întinsă, da? Dar nu e foarte mare.
Am înţeles!
Bine, atunci!"