Viceprimarul Cosmin Andrei: “Domnul Țurcanu să își vadă de iarmarocul dumnealui”

  Viceprimarul Cosmin Andrei îl contrazice pe președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu, care a spus că 99% dintre comercianții de la Zilele Orașului sunt din alte județe și susține că municipalitatea a răspuns pozitiv tuturor cererilor care au venit din partea comercianților locali care au dorit să își vândă produsele în cadrul acestui eveniment.

 “Doresc să îi transmit domului Țurcanu să își vadă de iarmarocul dumnealui pentru că până acum nu a reușit să organizeze nimic fără sprijinul primăriei. Sunt asaltat în ultimul timp cu cereri pentru a le acorda sprijin în ceea ce privește furnizarea energiei electrice la evenimentul pe care dumnealor îl organizează, doresc toalete ecologice, avize pentru închiderea circulației", a spus viceprimarul.

Cosmin Andrei a mai spus că aprecierile șefului CJ nu au nicio legătură cu realitatea. În plus, acesta a menționat că și la Târgul Meșteșugarilor organizat de Centrul de Creație din subordinea CJ sunt meșteri și din alte județe.

“De la deschiderea evenimentului și până în acest moment am fost mai mereu pe Pietonalul Unirii și pe Bulevardul Mihai Eminescu și nu l-am văzut pe domnul Țurcanu să fie prezent, să facă o analiză a comercianților care sunt invitați la Zilele Orașului și mă întreb de unde face aceste declarații. Din birou de la București? Declarațiile nu au nicio legătură cu realitatea. Comercianții locali care au făcut cereri pentru a fi prezenți în cadrul evenimentului au fost primiți cu cea mai largă deschidere din partea noastră și se regăsesc în cadrul evenimentului. Am primit și comercianți din alte orașe pentru că aceastea au fost solicitările. Nu am refuzat pe nimeni din Botoșani", a încheiat viceprimarul Cosmin Andrei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox, 27 octombrie 2026: Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor; Sf. Mc. Nestor

astăzi, 07:00

Acest Cuvios Părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al 13-lea. Era din satul Basarabi şi a fost păstor de vite. Într-o zi, mergând prin iarba &i...

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...