PSD strânge semnături împotriva discriminării românilor în UE. Flutur și Țâbuleac, așteptați să semneze petiția

    PSD Botoșani a început strângerea de semnături pentru Petiția “România merită mai mult" ce va fi adresată Parlamentului European în vederea combaterii discriminării românilor în statele Uniunii Europene.  Primul semnatar al petiției este chiar președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, ceea ce îi conferă acestuia calitatea de reprezentant la Bruxelles al celor care vor semna pentru apărarea românilor în străinătate și pentru acordarea României unui tratament egal cu celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Conform art. 201 din Regulamentul Parlamentului European, “în cazul în care o petiție este semnată de mai multe persoane fizice sau juridice, semnatarii desemnează un reprezentant, iar în lipsa unei asemenea desemnări, primul semnatar este considerat a fi petiționarul în fața Parlamentului European.

Flutur și Țâbuleac, așteptați să semneze petiția

Președintele PSD Botoșani spune că a adresat invitații către celelalte partide de a se alătura demersului însă, deocamdată, acestea au rămas fără răspuns.

"Noi am considerat că petiția este de interes general, nu doar pentru votanții PSD. De aceea am transmis un apel și celor de la PDL, PMP și altor partide să ni se alăture. Discriminarea și tratamentul nedrept reprezintă cea mai mare nemulțumire a românilor față de Uniunea Europeană. Eu sper ca domnii Flutur și Țâbuleac și ceilalți lideri politici din județ să fie mai receptivi, pentru că din Botoșani au plecat mulți români în străinătate, unde au fost exploatați și nedreptățiți", a susținut președintele PSD Botoșani.

Petiția România merită mai mult atrage atenția oficialilor de la Bruxelles că actele de discriminare împotriva românilor s-au intensificat în ultima perioadă, iar multe dintre acestea au loc cu participarea sau acceptul tacit al autorităților publice din alte state europene.

Petiția este însoțită de o serie de exemple, din Franța Italia, Marea Britanie, Germania sau Olanda, în care românii au fost discriminați sau tratați nedrept pe motivul apartenenței lor naționale.

 Anchete preliminare privind discriminarea românilor

În finalul petiției se solicită emiterea unei rezoluții în Parlamentul European împotriva discriminării românilor, precum și efectuarea unor anchete preliminare legate de tratamentul inegal aplicat românilor de către autoritățile publice din alte state europene.

De asemenea, se solicită identificarea unor mecanisme prin care să se aplice sancțiuni celor care încurajează sau participă la aceste acțiuni de discriminare. Orice cetățean poate semna petiția Începând de ieri, reprezentanții PSD au început să strângă semnături pentru susținerea petiției. Orice cetățean poate semna pentru a se alătura demersului de apărare a drepturilor românilor în Europa.

Conform procedurilor prevăzute în Regulamentul Parlamentului European, semnatarii sunt înregistrați cu nume, prenume, țară și domiciliu. Nu vor fi însă preluate date cu caracter personal cum ar fi CNP-ul sau seria și numărul cărții de identitate.

Fiecare semnatar primește din partea PSD Botoșani un pliant cu textul integral al petiției și un tricolor autocolant cu titlul România merită mai mult. Cei care semnează petiția vor putea astfel să își afirme susținerea publică pentru respectarea României în Europa prin aplicarea autocolantului pe ușa locuinței sau pe automobilul propriu.

După strângerea de semnături, petiția România merită mai mult va fi depusă la Comisia pentru Petiții și va intra în dezbatere în Parlamentul European.

 Comunicat de presă

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un europarlamentar cere suspendarea alegerilor prezidențiale. Ce motive au fost invocate la BEC și la CCR!

astăzi, 15:05

Europarlamentara Diana Șoșoacă a depus la BEC și la CCR solicitări privind suspendarea alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie. Diana Șoșoacă, a cărei candidatură a fost respinsă de C...

Elevii de la „A.T. Laurian” Botoșani, alături de pompieri și paramedicii Smurd! (Foto)

astăzi, 13:50

Elevii au petrecut câteva ore alături de pompierii și paramedicii SMURD, dornici să învețe cum pot face diferența în momente critice. Aceștia au fost interesați să descopere ...

Marius Budăi îl întreabă pe Iftime cum poate să ceară votul cetățenilor la parlamentare după ce le-a vândut repartitoare la suprapreț! (Video)

astăzi, 12:45

Deputatul PSD Marius Budăi a revenit cu o nouă întrebare adresată președintelui PNL Botoșani, Valeriu Iftime, care a refuzat până acum să răspundă la întrebările PSD privin...