VEZI programul Zilelor Municipiului Botoşani, ediţia 2015!
Stiri Botosani Sunday, 26 April 2015 ActualitateÎn ziua de joi, 23 Aprilie 2015, după slujba religioasă oficiată la Biserica Sfântul Gheorghe, Primăria va organiza o acțiune socială prin care va oferi cetățenilor porții de sarmale, cozonac și vin.
De asemenea, în perioada 23 – 26 Aprilie a.c., vor avea loc evenimente prilejuite de Zilele Municipiului Botoșani. În Centrul Istoric al orașului, se vor desfășura activități comerciale, artistice și culturale, care vor împleti tradiționalul cu modernul, oferind fiecărei categorii de vârstă și preferințe, momente memorabile.
"În aceste zile de sărbătoare pentru orașul nostru, invit toți botoșănenii să fie alături de municipalitate și să participe la evenimentele care se vor desfășura în Centrul Istoric. Cu ocazia Zilelor Municipiului Botoșani am pregătit o serie de activități și momente frumoase, pentru toate categoriile de vârstă, precum și multe alte surprize pentru cei care vor fi prezenți la aceste manifestări", a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Programul artistic și cultural oferit de organizatorul evenimentului, Consiliul Local Botoșani, este realizat cu sprijinul agenților economici și al instituțiilor de cultură subordonate Consiliului Local, al Organizațiilor neguvernamentale din Botoșani, precum și al formațiilor și artiștilor de muzică populară și ușoară. În acest sens, fiecare zi va cuprinde o paletă largă de programe și manifestări, începând, în special cu orele 17:00.
"Menționăm faptul că Filarmonica de Stat Botoșani și Teatrul "Mihai Eminescu" vor oferi în zilele de 24 și 25 Aprilie spectacole gratuite pentru botoșăneni. De asemenea, Teatrul pentru Copii și Tineret "Vasilache" va oferi un spectacol dedicat celor mici, sâmbătă, 25 Aprilie a.c., începând cu orele 11:00, pe scena amenajată în Centrul Istoric", se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei de către Primăria Botoşani.
VEZI aici programul dedicat Zilelor Municipiului Botoșani, eveniment desfășurat în intervalul 23 – 26 Aprilie 2015, în Centrul Istoric al orașului.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!
În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...
Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează
Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...
Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii
Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.28 secunde