Vezi concluziile comisiei ministeriale, după controlul făcut la Mavromati!
Stiri Botosani Thursday, 27 March 2014 ActualitatePotrivit lui Viorel Iliuta, managerul Spitalului Judetean, concluzia finala este aceea ca in unitatea spitaliceasca de la Botosani nu au fost constatate deficiente majore, singurele probleme fiind pe zonele unde nu au mai fost făcute investiții de foarte mulți ani.
“85% din activitatea spitalului se desfășoară în condiții normale, și mă refer la aspectele controlate, este vorba de punerea în acord a legislației din domeniul sanitar și situația concretă a spitalului în lumina deficitului financiar. Lucrurile sunt bune, am fost chiar și felicitați pentru unele lucruri, dar sunt și anumite zone în care mai avem niște lucrări de făcut. Nu au fost nici avertismente, nici amenzi, așa cum s-a întâmplat la alte spitale. Avem deficiențe în zona de calitate a construcțiilor, e vorba de cele vechi, instalații electrice deficitare, cu tâmplărie de 100 de ani, cu unele circuite care în acest moment nu sunt definitivate pentru că sunt lucrări în derulare. Reabilitarea contrucțiilor de 100 de ani va fi o chestiune dificlă pentru că implică o investiție majoră", a spus Viorel Iliuță.
Spitalului i-a fost trasat și un plan de conformare de până la șase luni.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Casă cuprinsă de flăcări, vecinii au sunat la 112 și au cerut ajutor!
Un incendiu s-a produs, luni seară, într-o locuință din localitatea Cristești. Alarma a fost dată de vecini. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul DetaÈ...
Șofer din Botoșani, amendă de peste 4.300 de lei și permis suspendat pentru 120 de zile!
Polițiștii ieșeni au tras pe dreapta un bărbat din județul Botoșani, care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282B, în localitatea Plugari, cu o viteză de 137 km...
Trușești atrage 155.475 de euro pentru stocarea energiei produse din surse regenerabile
O nouă cerere de finanțare, depusă la AFIR, vizează dezvoltarea unor capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile în comuna Trușești, județul Botoșani. Pro...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.72 secunde