Vezi cine ramane in afara legii unice de salarizare!

Legea privind salarizarea unică din sectorul bugetar, care prevede salariul maxim plătit din bani publici va fi de 8400 de lei (de 12 ori salariul minim), nu li se va aplica fix celor despre care presa a scris că au venituri nesimţite.

Ordonanţa de urgenţă privind modul de aplicare a Legii unice a salarizării prevede că "salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare - din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat - se realizează conform contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate".

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a precizat că pentru anul acesta vor rămâne în vigoare contractele colective de muncă pentru autorităţile şi instituţiilor finanţate din surse proprii.

"Aceste contracte expiră în lunile următoare, din februarie până în octombrie şi în această perioadă ele vor fi aplicate. Ce există în contractul colectiv de muncă se plăteşte până la expirare. Contractele au fost încheiate pentru instituţiile care se finanţau exclusiv din venituri proprii, adică aproximativ 30 de autorităţi", a declarat Şeitan, citat de Capital.ro.


Lista autorităţilor şi instituţiilor finanţate din venituri proprii

- Romatsa (foto)- instituţia însărcinată cu controlul traficului aerian
- ANCPI - Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
- ISCIR - Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor şi Instalaţiilor sub Presiune
- ISC - Inspectoratul de Stat pentru Construcţii
- ANRE - Agenţia Naţională de Reglementare în Energie
- ANRSC - Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Serviciilor Comunale
- ANL - Agenţia Naţională pentru Locuinţe
- OSIM - Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci

Acestea sunt doar câteva dintre agenţiile care figurau, până în 2009, ca fiind finanţate integral din venituri proprii, ceea ce însemna că îşi puteau stabili singure bugetele de venituri şi cheltuieli şi, implicit, şi nivelul salariilor.

Ce salarii se ascund în spatele contractelor colective de muncă?

În cazul ANRSC, de exemplu, regulamentul de funcţionare din 2007 prevede că "drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul ANRSC, în condiţiile legii". Acesta este şi motivul pentru care angajaţii instituţiei nu-şi completează rubrica venituri în declaraţiile de avere. Bugetul, care este aprobat de preşedinte, nu este public, prin urmare nu se ştie nici care sunt veniturile instituţiei, nici volumul cheltuielilor de personal.

La ANRE, datele privind bugetul au apărut în presă, sub forma unor declaraţii ale preşedintelui. Pentru cheltuielile de personal au fost alocate, în 2009, 27 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că fiecare din cei 240 de salariaţi costă, în medie, aproape 10.000 de lei pe lună.

Nici salariaţii Romatsa nu-şi declară salariile. Bugetul companiei este aprobat însă de Ministerul Transporturilor. În actul normativ de aprobare apare câştigul mediu pe salariat: nu mai puţin de 12.906 lei pe lună!

La Cadastru (ANCPI), un director ajunge la venituri nete de 10.000 de lei pe lună, în timp ce un contabil-şef (din Ilfov) a câştigat aproape 8.200 de lei pe lună.

La ANL, salariile variază: de la 3.700 de lei/lună în cazul unui şef de serviciu, până la peste 10.000 de lei pe lună în cazul şefului pe Bucureşti.

La OSIM, angajaţii cu funcţii de conducere (şef serviciu, şef birou) au câştigat circa 5.500 de lei pe lună, potrivit declaraţiilor de avere.

Nici la ISCIR sau ISC declaraţiile de avere nu sunt publice. Premierul critica însă Inspectoratul de Stat pentru Construcţii că se chinuie să cheltuie bani astfel încât să nu obţină profit pe care să-l verse la buget.

"Pentru instituţiile care au trecut la finanţare bugetară, după expirarea acestor contracte, vor fi aplicate prevederile Legii salarizării unitare pentru că unităţile bugetare nu încheie contracte colective de muncă", a mai spus Şeitan.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

APEL UMANITAR: Nu au cerut niciodată nimic, dar astăzi au nevoie de fiecare dintre noi!

astăzi, 10:05

O mamă însărcinată cu al șaselea copil și-a văzut visul de 15 ani făcut scrum! Să nu-i lăsăm singuri în fața acestei nenorociri! Zilele trecute, un incendiu devastator a lovi...

Crucea Roșie Botoșani te așteaptă astăzi să intri în Lanțul Umanității - 150 de secunde pentru 150 de ani!

astăzi, 09:25

Cu ocazia aniversării a 150 de ani de existență ai Crucii Roșii Române, care se împlinesc astăzi, 4 iulie 2026, Crucea Roșie Română, Filala Botoșani organizează Lanțul Uman...

VIDEO - Căței aruncați la tomberon, salvați de o familie cu inimă mare! Amendă de 3.000 de lei aplicată de Poliția Animalelor

astăzi, 09:02

O familie din Botoșani a demonstrat că empatia, dragostea pentru animale, gesturile caritabile sunt atribute ale umanității fără de care nu putem viețui într-o comunitate. Iar exemplul...