Vezi ce firmă va plomba gropile de pe drumurile judeţene!

Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri a stabilit câştigătorul licitaţiei organizate pentru atribuirea contractului de lucrări privind plombarea gropilor de pe drumurile judeţene.

Două firme au depus oferte, respectiv Conrec şi Transporturi Auto, în urma analizării acestora fiind desemnată câştigătoare societatea Transporturi Auto.

Valoarea contractului este de aproape 350.000 de lei. Urmează ca în cursul acestei săptămâni să fie semnat contractul, după care se va interveni pe drumurile unde au apărut gropi după această iarnă.

Până la scoaterea la licitaţie a caietului de sarcini pe doi ani pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii curente, care presupune lucrări mult mai complexe, inclusiv covoare asfaltice, marcaje, cei de la Consiliul Judeţean au stabilit să se înceapă mai întâî cu un contract de plombări, pentru a se interveni în regim de urgenţă acolo unde s-a degradat asfaltul. 

 

Spune-ne opinia ta