Vezi cât timp vor fi ținuți câinii în padoc!

Consilierii locali vor aproba în ședința din data de 28 martie Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân, în aceeași ședință urmând a fi stabilite și cheltuielile de întreținere a maidanezilor cazați în padocuri.    Legea prevede că după 14 zile, câinii comunitari pot fi eutanasiați. Reprezentanții Primăriei susțin că dacă vor exista fondurile necesare pentru întreținerea patrupedelor, acestea vor fi ținute în padoc și peste termenul de 14 zile, și dacă vor fi locuri disponibile.

 La ora actuală, în padocul din municipiu mai sunt libere 250 de locuri.

“Vor fi ținuți în padocuri, conform legii, 14 zile, după care îi putem eutanasia. Dacă bugetul ne permite, intenționăm să prelungim această perioadă cu o implicare substanțială din partea ONG-urilor. Lucru pe care l-au făcut până acum, în ceea ce privește asigurarei hranei", a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.

Acesta a spus că cea mai mare problemă o reprezintă câinii care sunt pe terenurile private și unde firma de ecarisaj nu poate interveni pentru prinderea lor.

“Sunt mulți câini dar pe proprietățile private unde nu putem intra, o situație este cea de la vechiul sediu al Poliției Rutiere de pe strada Marchian, în curte fiind mulți câini. O să trimitem adrese posesorilor acestor terenuri", a precizat edilul.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șapte români au murit din cauza infecției cu West Nile. INSP, recomandări pentru populație

astăzi, 07:56

Potrivit informării publicate, joi, de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), 117 români s-au îmbolnăvit, în ultimele patru luni cu virusul West Nile. Dintre toate cel...

„Piața din Libia s-ar putea redeschide pentru oile românești”. Oportunitate importantă pentru crescătorii din Botoșani!

astăzi, 07:28

Vești importante pentru crescătorii de ovine din județul Botoșani și din întreaga țară. Autoritățile române fac demersuri pentru reluarea exporturilor de ovine vii către Libia, o...

Profesorul de sociologie îi explică lui Bulă ce este un hoț

astăzi, 07:15

Ora de Sociologie: - Numim hot pe cel care ia proprietatea altuia – explica profesorul. - Bula, tu nu esti atent! - Ba da, domnule profesor. - Atunci spune-mi, ce as fi eu daca ti-as...