Valeriu Iftime, dezamăgit după meciul cu Săgeata Năvodari. Vezi ce a declarat

Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani, s-a arătat extrem de dezamăgit de jocul pe care l-au făcut elevii lui Popovici și a spus că golul primit s-a datorat unei greșeli impardonabile a portarului Curileac.

Iftime a mai spus că îi pare rău că miile de suporteri nu au avut parte de un spectacol așa cum meritau.

Finanțatorul FC Botoșani a criticat și arbitrajul.

“Ca spectator spun că a fost un meci prost. Un meci de Divizia B între două echipe care nu știu dacă meritau mai mult. Noi ne-am speriat, ei au fost mai șmecheri, au tras de timp. Iar arbitrul...prea multe cartonașe date în primele minute, ți-e frică să mai intri. De fapt, dacă noi mai insistam să fim agresivi luam roșu. E o problemă cu arbitrajul și cu două echipe slabe și un arbitru pe măsură iese un spectacol la care ne plictisim. Am jucat prost și am greșit tot meciul. Problema este de atitudine. Sunt 6.000 de oameni pe Stadion, joci fotbal. Putea să fie scorul și 7-0. O circumstanță atenuantă este doar prezența acestui băiat simpatic cu fluierul. Dă cartonașe la niște faze incredibile. Spectacolul are de suferit când dai atâtea cartonașe și oamenilor le este frică să mai intre. Eu în locul lui Popovici mai băgam un portar. Cu doi portari cred că câștigam meciul. Îmi pare rău pentru oameni, nu pentru rezultat. Rezultatul este corect, pentru mediocri, mă deranjează spectacolul sportiv. Noi vrem spectacol. De asta vine lumea la stadion să vadă spectacol. Dacă tragem de timp...Îmi pare rău.", a declarat Valeriu Iftime.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!

astăzi, 14:10

Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...

Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru

astăzi, 13:17

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...

Elevii Liceului „Petru Rareș” din Botoșani, premiați la un concurs gastronomic! (Foto)

astăzi, 12:09

Elevii din clasa a X-a - Industrie alimentară, au reprezentat Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani cu talent, creativitate și pasiune la cea de-a IX-a ediție a Concursului &bd...