Utilizatorii de cartele prepay rămân anonimi, a decis Senatul

Senatul a respins miercuri proiectul PDL care obliga prezentarea unui act de identitate la achiziţionarea cartelelor prepay, pentru prevenirea infracţiunilor efectuate cu ajutorul acestor cartele, senatorii considerând că prevederi asemănătoare există deja în actuala legislaţie.

Proiectul a fost respins de Comisia juridică, iar raportul a fost adoptat de plen cu 97 de voturi "pentru" şi două "împotrivă", legea fiind astfel respinsă.

Senatorii s-au opus proiectului motivând că "există deja cadrul legal suficient pentru atingerea scopurilor declarate de iniţiatori" şi, mai mult, o astfel de iniţiativă ar restrânge drepturile cetăţenilor nemotivat, putând atrage după sine sancţiuni din partea CEDO.

Potrivit proiectului, utilizatorul ar fi fost obligat să prezinte un act de identitate la achiziţionarea unei cartele prepay, pentru a fi înregistrat ca în cazul abonamentelor, iar furnizorul de servicii de telecomunicaţii să suspende numeral de telefon ale utilizatorilor care, în decurs de şase luni, nu au prezentat un act de identitate.

În expunerea de motive, mai mulţi deputaţi PDL, precum şi unul al minorităţilor, au explicat că în 2010 peste 90% din apelurile primite la numărul de urgenţă 112 au fost apeluri false, iar jumătate dintre acestea au fost efectuate de pe telefoane care utilizau servicii PrePay. Mai mult, iniţiatorii susţin că o serie de infracţiuni privind criminalitatea organizată, traficul de persoane, de droguri şi chiar cele vizând siguranţa naţională ar fi puse la punct de infractori care utilizează servicii PrePay şi sunt astfel greu de identificat.

Senatul este prima Cameră sesizată, decizia finală urmând să aparţină deputaţilor.


NewsIn

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ÎPS Teofan a sfințit biserica unei parohii din apropierea Botoșaniului!

astăzi, 11:32

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale cu hramurile „I...

Fostul ministru al Energiei cere controale, după ce carburanții au ajuns la un „preț istoric”!

astăzi, 10:23

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a atras atenția, sâmbătă, asupra unui "preț istoric" la carburanți, de 10,43 lei la pompă, și a cerut intervenția Guvernului și a ins...

Botoșaniul are printre cele mai mici pensii medii din România, diferența față de București!

astăzi, 09:44

Pensiile, la fel ca salariile din România, nu mai ţin pasul cu inflaţia. Pensia medie nu a mai crescut faţă de primul trimestru din an, iar decalajele dintre judeţe sunt uriaşe: cea din Bu...