UTIL - Cum poti deveni proprietar pe terenul de sub bloc

UTIL - Cum poti deveni proprietar pe terenul de sub bloc

   gandul.info

Cererea se adresează primăriei, în baza Legii fondului funciar (L18/1991). La încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, unii notari solicită vânzătorului şi titlu de proprietate asupra terenului "cotă indiviză" - pentru ca viitorul proprietar de apartament să nu se trezească chiriaş pe teren

Proprietarii care nu au intrat în posesia tilului de proprietate pentru terenurile "cotă indiviză" aferente apartamentelor pot cere eliberarea acestora primăriilor în raza cărora domiciliază.

Preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari Habitat, Mihai Mereuţă, a explicat pentru Gândul avantajele obţinerii titlului de proprietate pe cota indiviză de teren aferent apartamentului.

"Mai mult de jumătate dintre locuinţele proprietate personală au peste 40 de ani vechime, iar 90 la sută dintre locuinţe au fost făcute înainte de 1989. Există posibilitatea ca în locul blocurilor vechi, peste câţiva ani, să fie construite unele noi iar titlul de proprietate asupra terenului poate constitui o garanţie. După demolare, în caz de cutremur, inundaţii sau din cauza vechimii acestora, proprietarii pot cere să-şi construiască apartament pe aceleaşi terenuri. Emiterea titlului de proprietate nu necesită mari cheltuieli. Nu este nevoie nici măcar de copii legalizate de notari. Costă aproximativ 200 de lei şi este indicat ca acesta să fie cerut de toţi proprietarii dintr-un bloc, prin intermediul administratorului".

Cum se obţine titlul de proprietate
• Cota indiviză este trecută distinct în contractul de vânzare-cumpărare iar eliberarea titlului de proprietate se face în urma unei cereri, făcute în baza Legii 18/1991-cea a fondului funciar.
• La cerere se anexează o copie xerox a actului de proprietate transcris la judecătorie sau intabulat în evidenţele Cărţii Funciare (contract de vânzare-cumpărare, contract de construire, contract de schimb, contract de donaţie, sentinţă de partaj imobiliar sau certificat de moştenitor, după caz), o copie xerox a chitanţei de plată a impozitului sau certificatul fiscal eliberat de Serviciul Public pentru Finanţe Publice şi o copie după procesul-verbal de predare-primire a locuinţei.
• Tot la dosarul pentru obţinerea titlului de proprietate se mai anexează copie xerox după buletinul de indentitate al titularului de contract şi decizia de atribuire a terenului aferent apartamentului, în cazul în care suprafaţa de teren în cotă indiviză nu este menţionată în metri pătraţi în actul de proprietate.

Ce este cota indiviză

Cota-parte indiviză de proprietate comună reprezintă raportul dintre suprafaţa utilă a apartamentului sau spaţiului cu altă destinaţie decât locuinţa şi suma totală a suprafeţelor utile ale apartamentelor sau spaţiilor cu altă destinaţie decât locuinţe, totul înmulţit cu 100.

Suma cotelor-părţi indivize, exprimate în procente, ale tuturor pro-prietarilor din bloc, scară sau tronson trebuie să fie egală cu 100.

Dacă re-zultatul nu este egal cu 100 - aspect uneori întâlnit în practică, dacă nici suprafaţa utilă nu este clară sau nu este precizată în actul de proprietate - fie se apelează la serviciile unui specialist, fie se echivalează suprafaţa utilă cu media suprafeţelor unor apartamente similare din bloc sau scară cu acordul proprietarului în cauză. Dacă nu se poate obţine acordul acestuia, se consemnează într-un proces verbal semnat de către membrii Comitetului Executiv.


Sursa: Gandul

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Târgul Mărțișorului, deschis la Botoșani cu lacrimi și aplauze: ”Cultura adevărată nu depinde de forme administrative!” - FOTO, VIDEO

Thursday, 26 February 2026

Joi la amiază, pe Pietonalul Unirii din Botoșani s-a deschis Târgul Mărțișorului, aflat la cea de a XVI-a ediție, un eveniment care se va desfășura în perioada 26 februarie - ...

Meseria de pompier nu ține cont de program: A intervenit primul la un incendiu, deși era în timpul liber!

Thursday, 26 February 2026

Un dezastru a fost evitat, joi seara, datorită intervenției prompte a pompierilor. Alarma a fost dată de un vecin, pentru că proprietara nu era acasă. Primul care a ajuns la casa cuprinsă de fl...

Anunțul lui Ilie Bolojan despre noul ministru al Educației: „În zilele următoare…”

Thursday, 26 February 2026

Vineri, 27 februarie, este ultima zi de mandat a lui Ilie Bolojan ca ministru interimar al Educației. Aflat la Bruxelles, Ilie Bolojan a declarat că ministrul Educației va fi nominal...