UPDATE! Botoşăneni blocaţi în trenul Iaşi- Timişoara!
EXCLUSIV!
Stiri Botosani
Sunday, 3 January 2016
Actualitate
Şi asta după ce şina de cale ferată s-a fisurat între cele două localităţi, făcând imposibilă înaintarea garniturii cu aproape zece vagoane. Informaţia a fost confirmată şi de reprezentanţii Staţiei CFR Botoşani.
"Este vorba de trenul InterRegio 1765, care a plecat din Iaşi la ora 15:03 şi care urma să ajungă la Timişoara dimineaţă, la ora 8:00. Am luat legătura cu operatorul de tren, a fost solicitată echipa de intervenţie care se îndreaptă spre zona unde trenul este oprit. În funcţie de ce vor descoperi acolo, se vor lua măsurile necesare. Nu ştim deocamdată ce se întâmplă cu călătorii, în cel mai rău caz ar putea fi preluaţi de trenul care pleacă din Iaşi la ora 19:25", susţin reprezentanţii Staţiei CFR Botoşani.
Printre călători se află studenţi care şi-au petrecut vacanţa de sărbători acasă şi care mâine reîncep cursurile universitare.
UPDATE: Defecţiunea s-a rezolvat iar trenul s-a pus în mişcare, însă cu o întârziere de peste 60 de minute.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești!
Botoșani, Memorialul Ipotești — Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță deschiderea expoziției personale „RECOLLECTION”, semnată de artistul Dan G...
Medalii câștigate de sportivii de la SINH DAU Botoșani la Campionatul Național de la Onești! (Foto)
În zilele de 31.10 – 01.11.2026, Sala Polivalentă – “Nadia Comăneci” din Onești, a găzduit Campionatul Național pentru Juniori si Seniori la Qwan-ki-do. Acestă impo...
Un botoșănean furios a distrus telefonul soției, nu avea voie nici să se apropie de ea!
La data de 01 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna C...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.22 secunde