După ce şi-a declarat intenţia de reorganizare prin intrarea în insolvenţă, astfel încât să-şi poate plăti debitele către stat, cel mai mare producător de mici din ţară, societatea Doly- Com, cere acum instanţei încuviinţarea intrării în faliment, depunând în acest sens un raport la instanţa de falimente a Tribunalului Botoşani.
Decizia administratorilor celui mai mare producător de mici, familia Căzăcuţ, dar şi a administratorului judiciar, MGA Insolvency SPRL, vine în urma acumulării de mari debite către Fisc, Primăria Roma, Muntenia Agrovit, Tonnies Lebensmittel, Gravartlight, Air Liquide România, Impuls Leasing România IFN, Unicredit Leasing Corporation IFN, Unicredit Bank Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrarea Fiscală.
Valoarea debitelor se ridică la aproximativ 27 de milioane de euro, din care peste 22 de milioane către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Suma uriaşă i-a fost imputată companiei în urma unui control al ANAF şi reprezintă decontări la TVA de aproximativ 42 de milioane de lei, accesorii TVA, în cuantum de 51 de milioane de lei şi impozit pe dividende în valoare de aproximativ 3 milioane de lei.
Mai exact, în urma unui control al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ce a vizat perioada 1 ianuarie 2007- 31 decembrie 2011, inspectorii au descoperit că societatea a înregistrat în evidenţa contabilă TVA deductibil de aproape 41 de milioane de lei, fără documente justificative.
Una dintre cele mai mari firme din Botoşani cere FALIMENTUL!
Madalina Ursuleanu Tuesday, 16 February 2016 ActualitateSpune-ne opinia ta

0748.883.507
Botosani, Botosani
stiri@botosani.ro
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.05 secunde