Una din victimele accidentului de la Zosin a decedat

Tragedie la Botoșani. O femeie, în vârstă de 63 de ani, din comuna Corni, a decedat la scurt timp după producerea accidentului din zona Mănăstirii Zosin.

Femeia era pasageră pe scaunul din dreapta al mașinii conduse de soțul, în vârstă de 68 de ani, care a pătruns pe contrasens și a izbit frontal un bus Volkswagen.

În urma impactului, femeia a fost preluată conștientă de la fața locului, fiind transportată cu o Ambulanță la Urgențe.

Aceasta a suferit un stop cardiorespirator, Ambulanța ajungând cu femeia la spital în curs de resuscitare.

 

Botoșăneanca a fost preluată de cadrele medicale de la Urgențe, care au continuat manevrele de resuscitare, însă fără niciun succes, fiind declarat decesul.

Potrivit cadrelor medicale, femeia a ajuns la spital cu leziuni la nivelul organelor interne, posibil cu o hemoragie internă masivă.

Evenimentul rutier s-a petrecut duminică după-amiază în apropiere de Mănăstirea Zosin.

În urma accidentului, patru persoane, printre care doi copii, au fost răniți. Una dintre victime, femeia de 63 de ani, s-a stins din viață.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...