Un român a murit într-o mare gară din Italia. S-a prăbușit la pământ sub privirile îngrozite ale pasagerilor!

Incidentul a generat emoție printre cei prezenți, într-un loc unde, zilnic, se perindă mii de oameni, printre care turiști, dar și numeroși navetiști de foarte multe naționalități.

Un incident tragic a avut loc luni, 31 martie, în jurul orei 16:30, la Gara Termini din Roma, cea mai aglomerată gară feroviară din capitala Italiei.

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, de naționalitate română, s-a prăbușit brusc la pământ în zona comercială situată la nivelul inferior al gării, informează Roma Today, potrivit Rotalianul.com.

Trecea printre magazine când a început să sângereze din gură și s-a prăbușit brusc la pământ, sub privirile șocate ale numeroșilor pasageri și navetiști aflați în zonă.

În ciuda intervenției rapide a echipajelor de salvare, încercările de resuscitare au fost zadarnice. Conform primelor informații, cauza decesului ar fi fost un stop cardio-respirator.

La fața locului au intervenit agenții de poliție pentru a securiza zona și a permite intervenția echipelor medicale.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat ulterior de medicul legist pentru efectuarea procedurilor legale.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...