Un profesor și poet botoșănean s-a stins din viață

Reputatul și îndrăgitul profesor și poet, Gheorghe Țuculeanu, a trecut la cele veșnice, după 40 de ani de carieră dedicată educației și artei.

Gheorghe Țuculeanu a fost profesor la Școala Gimnazială nr. 1 din Concești, titular pe limba și literatura română, a fost poet și îndrumător a zeci de generații de elevi. Acesta și-a impus măiestria didactică și prin rolul important pe care l-a avut la conducerea unității școlare.

„Un profesor este asemeni unei candele ce se consumă dăruind lumină elevilor, generație după generație. Astăzi candela domnului profesor Gheorghe Țuculeanu s-a stins în ceea ce privește dăruirea de lumină pe pământ, dar cei care au primit lumină de la el o să îi aprindă mereu o candelă, rugându-se pentru sufletul lui la plecarea lui dincolo de stele, în Împărăția Cerurilor. Un om moare de două ori: o dată când sufletul părăsește corpul și a doua oară, când nimeni nu mai vorbește despre el. Domnul profesor Țuculeanu rămâne nemuritor în sufletul multor serii de elevi, care l-au iubit și apreciat”, este mesajul colectivului Școlii Gimnaziale nr. 1 din Concești.

Ca și poet, Gheorghe Țuculeanu a compus „M-a pus naiba să mă-nsor”, „Colindă” și „Urătură”, poezii folclorice.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...