Un pas înainte pentru „Școala Altfel”

Programul național Școala Altfel a ajuns la o nouă etapă: cea în care elevii au posibilitatea să se înscrie la activitățile cuprinse în programul fiecărei unități de învățământ.

După o perioadă de aproape o lună în care atât Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, Consiliul Național al Elevilor cât și cadrele didactice, alături de ceilalți colaboratori sau beneficiari direcți ai unităților de învățământ preuniversitar s-au străduit să elaboreze un program cât mai atractiv pentru săptămâna 2-6 aprilie, a sosit momentul să afirmăm că acest program a prins contur.

Depunerea proiectelor pe platforma Consiliului Național al Elevilor – Wedu, însumând peste 2100 de proiecte inițiate de elevi, aprobarea acestora în consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ și elaborarea programului concret care cuprinde și activitățile propuse de către cadrele didactice, sunt urmate de înscrierea elevilor la activitățile care îi reprezintă. În acest sens, fiecare județ/liceu a găsit câte o metodă originală de a duce la bun sfârșit această nouă provocare.  Spre exemplu, în unele licee înscrierile elevilor la activitățile dorite se fac cu ajutorul flipchart-urilor, iar în alte instituții de învățământ  prin accesarea unor platforme online.

Despre importanța acestei etape, în ceea ce privește buna desfășurare a programului național Școala Altfel, aflat la prima încercare, vorbește și președintele Consiliului Național al Elevilor. Andrei Bogdan Petre declară: Ne bucurăm să vedem entuziasmul și nerăbdarea colegilor noștri de a începe programul Școala altfel. Fie că este vorba de acțiunile propuse de profesori, sau de elevi prin Consiliile Școlare ale Elevilor din fiecare unitate de învățământ, programul final a fost realizat de cei trei parteneri în educație: elevi, profesori și părinți. Elevii au, în sfârșit, psibilitatea de a participa la cursuri care să le ofere ceea ce își doresc ei să învețe. Dovadă a gradului mare de implicare sunt și proiectele care vor fi organizate de elevi pentru elevi. Momentan, ne aflăm în perioada în care la nivelul fiecări școli, elevii optează pentru acțiunile din programul propus. Acest lucru se va întâmpla până în data de 24 martie, urmând apoi organizarea efectivă a activităților.
              
Alegerea independentă a activităţii pe care fiecare elev doreşte să o desfăşoare este garantată şi face parte din obiectivele pe care programul le are – şi anume – încurajarea elevilor de a dobândi experienţe noi din domenii atractive și de a interacționa cu alți colegi din liceu. În ceea ce privește tematica activităților, acestea sunt foarte variate: dezbateri legislative, acțiuni de implicare socială, acțiuni ecologice, sportive, concursuri de talent, traininguri de comunicare, managementul timpului, managementul conflictului.
 
Comunicat Consiliul National al Elevilor
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?

Wednesday, 7 October 2026

Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

Wednesday, 7 October 2026

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

Wednesday, 7 October 2026

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...