Un nou protest al cadrelor militare. Pensii medii de 58 de milioane de lei brut sunt insuficiente pentru unii rezerviști

Duminică 24 ianuarie 2021, cu ocazia celebrării a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, în fața Prefecturii Botoșani, ceva mai mult de 20 de persoane, membri ai Sindicatului Cadrelor Militare, au considerat că este un moment propice pentru a-și striga nemulțumirile.

Zis și făcut. Firavi ca prezenți, dar cu memorandumul pregătit, sindicaliștii rezerviști au atacat tot eșichierul politic românesc, indiferent de culoare, arătându-se nemulțumiți și vitregiți de unele drepturi care nu le sunt recunoscute.

Invocând legi și acte normative, reprezentanții SCMD, prin vocea colonelului în rezervă, Ioan Ștefancu, s-au arătat nemulțumiți de tratamentul aplicat de guvernanți.

“Am pierdut drepturi financiare, până la peste 50 la sută din cuantumul pensiei. Practic militarii nu au primit indexare din 2017. Dacă în sistemul civil pensile au crescut, la noi la militari nu s-a făcut nicio indexare”, a declarat fostul colonel Ioan Ștefancu.

Rezerviștii militari au invocat faptul că de-a lungul timpului, militarii au contribuit semnificativ la construcția Transfăgărășanului, a Casei Poporului, a metroului, și în opinia lor guvernanții ar trebui să se aplece mai mult asupra nevoilor foștilor militari.

 

Spune-ne opinia ta