Un nou atac. Tăriceanu ACUZĂ derapajele din PNL: Mi se pare nefiresc, absurd. E regretabil

Tensiuni mari în PNL, înainte de Congresul în care va fi aleasă conducerea partidului. Călin Popescu Tăriceanu, opozant al lui Crin Antonescu, acuză, într-un interviu pentru RFI, că în PNL există "dorinţa unui control intern asupra tuturor deciziilor" şi "un comportament care pare să fie derivat din ideea că cine nu este cu noi e împotriva noastră şi ca atare trebuie îndepărtat, trebuie eliminat". "Mi se pare nefiresc, mi se pare absurd", spune fostul premier.
 
Tăriceanu face un apel la actuala conducere "să reflecteze serios" în privinţa modificărilor la Statutul PNL, care "nu vor face partidul mai atractiv, mai democratic, ci din contră".
 
Fostul premeir spune că "în mod normal, Congresul unui partid trebuie să stabilească nişte linii directoare politice". "Nu a existat până în momentul de faţă nici un fel de dezbatere internă pe subiectele majore care ar trebui să fie cele de relaţie a partidului cu cetăţenii. Cu alte cuvinte, trebuie să abordăm o agendă politică ce se referă la agenda cetăţeanului şi căreia trebuie să-i dăm nişte răspunsuri. Până în momentul de faţă, nimic din ceea ce ar fi trebuit să fie nu a avut loc, adică o dezbatere internă în partid prealabilă Congresului, care sigur, ar fi chemat să adopte o serie de documente politice", arată Tăriceanu.
 
Fostul premier liberal consideră că Statutul intern al PNL "necesită o modernizare şi o democratizare. Am făcut şi amendamente în acest sens, cerând în mod explicit alegeri individuale pentru membrii structurilor de conducere, cât şi alegere internă pentru viitorul candidat al PNL-ului la prezidenţiale".
 
 Întrebat care crede că e miza ultimelor evoluţii din PNL, Tăriceanu a răspuns: "Miza pare să fie mai degrabă dorinţa unui control intern asupra tuturor deciziilor şi un comportament care pare să fie derivat din ideea că cine nu este cu noi e împotriva noastră şi ca atare trebuie îndepărtat, trebuie eliminat. Mi se pare nefiresc, mi se pare absurd până la urmă şi cu totul şi cu totul în afara modului în care s-a făcut politică în PNL. PNL este un partid de dezbateri libere, de confruntări de idei şi de proiecte. Întotdeauna m-am bucurat că nu există unanimităţi ca în partidele, poate, de sorginte comunistă. Iată că la PNL se doreşte acum, probabil, tot aşa, să existe nu majorităţi, ci unanimităţi şi lucrul acesta mi se pare regretabil!".
 
Călin Popescu Tăriceanu crede că "foarte mulţi" dintre colegii săi "trăiesc o mare bucurie a victoriei la alegeri, ceea ce este absolut firesc şi acest lucru însă duce câteodată la o stare de exaltare, care e combinată cu un fel de somnolenţă democratică, ce-i face pe mulţi să nu mai observe aceste derapaje democratice în interiorul partidului şi să accepte aşa, un mers în virtutea inerţiei, care va afecta până la urmă credibilitatea partidului, imaginea partidului şi a liderilor săi în ochii cetăţenilor".
 
 Fostul premier liberal spune că PNL riscă să aibă de suferit în viitor: "Nu am decât un singur interes, ca acest partid în care am militat de 22 de ani şi care a fost de la bun început cel mai democratic partid, cel mai pro-european, pro-atlanticist, să rămână aşa cum a fost, adică un partid de avangardă, să rămână un partid modern şi un partid modern şi democratic în interior. Dacă partidul se va închide în interior, dacă partidul va aborda o conduită care n-are nimic de-a face cu valorile moderne, democratice şi liberale, atunci sigur că nu trebuie să ne mire că vom avea de suferit în viitor şi mi-ar părea extrem de rău pentru acest lucru".
 
Tăriceanu face un apel către liderii PNL: "Îmi permit să fac un apel la actuala conducere să reflecteze serios în privinţa modificărilor pe care se pare că intenţionează să le facă şi care nu vor face Partidul Naţional Liberal mai atractiv, mai democratic, ci din contră".


rtv.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 8 noiembrie: Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereștilor puteri!

astăzi, 08:00

De sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Biserica adună şi serbează tot soborul Sfinţilor Îngeri laolaltă. De asemenea, Biserica ne învaţă că îngerii sunt &...

Siguranța elevilor în atenția polițiștilor botoșăneni: Controale în școlile din Dorohoi și Botoșani! (Video)

Friday, 7 November 2025

În zilele de 6, respectiv 7 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Biroul Siguranța Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Pol...

Incendiu de proporții într-o gospodărie din Botoșani: trei anexe distruse de flăcări!

Friday, 7 November 2025

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Silișcani. Trei anexe au fost cuprinse de flăcări, iar alarma a fost dată de vecini. La fața l...