Mariana Câmpeanu: Lucrăm la un proiect privind pensiile ocupaţionale, până în vară va fi gata

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, marţi, că pregăteşte un proiect de lege privind pensiile ocupaţionale, care va intra în dezbaterea parlamentară până la sfârşitul sesiunii şi a făcut un apel către parlamentari pentru o iniţiativă de îndreptare a erorilor la calcularea pensiilor.
 
"Vom încerca să reparăm acele sesizări făcute, dar legiuitorul este Parlamentul şi ca for legiuitor rugămintea mea este să veniţi cu o propunere de îndreptare a trecutului pentru că pentru viitor avem soluţie cu pensiile ocupaţionale", a precizat Câmpeanu, la audierea sa din Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor.
 
Mariana Câmpeanu  a spus că s-au creat foarte multe nedreptăţi şi disfuncţionalităţi în sistemul de pensii, arătând că nici nu s-a realizat recalcularea fiecărei pensii pe baza contribuţiei, pentru că spre exemplu cadrele militare nu au contribuit şi nici nu s-a făcut o economie la buget pentru această recalculare.

"Problema cea mai gravă este că în sistemul pensiilor militare există o anumită categorie cărora le-am scăzut pensiile şi care sunt nemulţumiţi şi sunt la ora actuală pe rol circa 25.000 de procese. Aşa cum prevede legea, astfel de lucruri atunci când îţi vin de la instanţă că pensia nu a fost corect calculată, toate aceste pensii pe măsură ce vin trebuiesc recalculate (...). Problema de fond este că cei din sistemul de apărare şi din celelalte sisteme nu sunt mulţumiţi de rezultatele care au fost puse în practică în urmă micşorării pensiilor acestea speciale. Şi atunci problema este ce facem?", a spus Câmpeanu.
 
Ea a spus că aşteaptă din partea parlamentarilor orice iniţiativă şi orice propunere pentru a îndrepta lucrurile .
 
  Câmpeanu a adăugat că, la ora actuală la minister are "un draft pentru un proiect de lege privind pensiile ocupaţionale", care va fi discutat în minister, cu Casa de Pensii şi, apoi, va intra în dezbaterea publică.

"După aceea îl vom prezenta Parlamentului. Un orizont de timp, eu cred că ar putea să parcurgă următoarele două sau trei luni, ţinând cont că legea este totuşi tehnică şi poate că fiecare minister sau avizator o să ţină mai mult. Dar oricum, ea până la sfârşitul acestei sesiuni, deci până în vară, va fi gata", a adăugat Câmpeanu.
 
Mariana Câmpeanu a fost audiată la Comisia de muncă în urma unui raport al Avocatului Poporului care sesiza nereguli la recalcularea pensiilor speciale.


Mediafax

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon

astăzi, 20:12

FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

astăzi, 18:02

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

astăzi, 17:31

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...