Un muncitor de la Urban Serv a murit după ce i s-a făcut rău la serviciu. ”Un moment nefast, un moment trist!”

Colegii de serviciu au chemat imediat Ambulanța. Bărbatul a fost transportat la spital, unde medicii au încercat să îl stabilizeze, însă angajatul Urban Serv s-a stins a doua zi.

Avea 60 de ani și lucra ca încărcător pe mașinile de transport deșeuri, în cadrul societății de salubrizare Urban Serv.

I s-a făcut rău la serviciu, a murit la spital

Angajatul Urban Serv Botoșani a acuzat o stare de rău în cursul zilei de marți, 21 noiembrie 2023, în timp ce se afla la locul de muncă.

Colegii acestuia au solicitat intervenția unui echipaj de la Ambulanță, bărbatul fiind transportat de urgență la spital, unde medicii au constatat că suferise un accident vascular cerebral.

Din păcate, angajatul Urban Serv nu a mai putut fi salvat, a doua zi fiind declarat decesul.

Referitor la acest incident, Mihail Gabriel Tanasă, directorul Urban Serv Botoșani, societatea care asigură serviciile publice de salubrizare la nivelul muncipiului Botoșani, a declarat pentru Știri.Botoșani.Ro că nu s-a stabilit clar dacă angajatul a suferit AVC-ul acasă sau la serviciu, colegii săi constatând doar starea de rău în care se afla acesta.

 ”Dumnealui, din câte știm, a suferit un AVC, a fost transportat către Unitatea de Primiri Urgențe, internat la Terapie Intensivă și a decedat a doua zi. Am constatat că se simte rău la locul de muncă și a fost chemată Ambulanța. Este posibil ca AVC-ul să îl fi făcut cu o seară înainte. Nu se simțea bine, atunci când a fost chemată Ambulanța. Dimineața, când s-a prezentat la serviciu, nu prezenta simptome. Avea aproximativ 60 de ani și lucra ca încărcător pe mașinile de gunoi”, a precizat Mihail Gabriel Tanasă, directorul Urban Serv Botoșani.

”Este un incident de muncă”

Directorul Urban Serv spune că angajatul nu era cunoscut cu probleme de sănătate.

”Eu personal nu știu să fi suferit de anumite afecțiuni medicale”, a mai spus directorul societății Urban Serv, precizând că ”nu este un accident de muncă, este un incident de muncă, pentru că nu s-a întâmplat ceva din cauza angajatorului, nu s-a lovit sau altceva. Pur și simplu AVC-ul poți să îl faci acasă, la locul de muncă sau oriunde exact în aceleași condiții”.

”A fost un moment nefast, din păcate, un moment trist”, a concluzionat diretorul Urban Serv.

În prezent, evenimentul tragic este anchetat de inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, fiind catalogat drept incident de muncă.

 

Spune-ne opinia ta