Un membru al trupei Divertis a fost răpus de cancer!

Simpaticul personaj din Divertis și Distractis a murit noaptea trecută. Avea 53 de ani. Comicul, care ne-a amuzat la Pro TV, Antena 1 și Televiziunea publică, a pierdut lupta cu o boală cumplită după doi ani de chin.

Decesul lui Ciprian Fanaca a survenit în somn, la domiciliul său, și a fost constatat astăzi dimineață, de soția sa, dar și de Dan Iliescu, liderul trupei Timpuri Noi.

Starea actorului s-a îmbunătățit după ce o mulțime de prieteni artiști, amintim pe Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Teo Boar, Vladi Cnejevici, Marius Bațu, Radu Captari, Dan Iliescu (Timpuri Noi), grupul Bandidos ori  fostul său coleg din Divertis, Cristian Grețcu, au organizat un spectacol la jumătatea lunii septembrie, în urma căruia au strâns fonduri necesare medicamentației.

Ciprian Fanaca, cunoscut drept Fachiru’, urma să fie internat zilele acestea la o clinică de specialitate din Turcia, loc vizitat personal de prietenii săi.

Din păcate, banii strânși pentru tratarea artistului vor fi folosiți pentru înmormânare, dar și ca ajutor pentru familia sa.

"Părea că toate se vor rezolva, era fericit că nu l-au uitat prietenii și se bucura se susținerea lor. Din păcate s-a stins din viață", a declarat pentru Libertatea Otilia Bejan, cea care s-a ocupat de campania umanitară menită a-l ajuta pe Ciprian Fanaca.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat de 38 de ani din Botoșani și-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Cum s-a produs tragedia

astăzi, 16:00

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut după ce, în cursul zilei de sâmbătă, şi-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Prim-procurorul Parchetului...

Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!

astăzi, 14:10

Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...

Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru

astăzi, 13:17

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...