Un magazin din Dorohoi vindea la tejghea țigări de contrabandă!

Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Dorohoi, au desfăşurat mai multe activităţi specifice în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor de contrabandă la finele săptămânii trecute, ocazie cu care s-au deplasat la o unitate economică din municipiul Dorohoi.

Cu ocazia controlului au fost depistate 324 pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară, deţinute fără documente de provenienţă.

Polițiștii au precizat că în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, iar cantitatea de ţigarete a fost supusă confiscării.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...