Un fost jucator de la FC Botosani a dispărut în mod misterios, în timp ce mergea la o nuntă!

Un cunoscut fotbalist sucevean, în vârstă de 37 de ani, care mai activează încă în fotbalul din Liga a IV-a şi antrenează o grupă de copii de la Câmpulung Moldovenesc, a dispărut în mod misterios, provocând foarte multă îngrijorare în rândul membrilor familiei sale, dar şi printre colegi.

Fostul jucator al FC Botosani, Sandrino Gherine, a locuit în ultimii ani la Câmpulung Moldovenesc, iar sâmbătă seară a plecat spre Vatra Dornei, unde urma să participe la nunta unui coleg de la echipa Dorna Vatra Dornei, unde este legitimat. El a coborât din maşina cu care a fost dus la Vatra Dornei de un amic şi a plecat spre restaurantul unde avea loc nunta.

Nu a mai ajuns însă nici la restaurant şi nici nu s-a mai întors acasă, scrie Monitorul de Suceava. A doua zi, când a început să fie căutat insistent, acesta nu a mai putut fi contactat pe nici unul din telefoanele mobile, ambele fiind închise. Apropiaţii spun că acesta îşi suna de fiecare dată mama atunci când lipsea de acasă şi nu crede că putea să plece pur şi simplu fără a mai dori să dea un semn de viaţă. Asta cu atât mai mult cu cât avea programate antrenamente la echipa de club, dar şi cu grupa de copii de care se ocupă.


Antrenorul echipei Dorna Vatra Dornei, Relu Buliga, şi-a arătat îngrijorarea pentru această dispariţie: Nu ştim ce se putea întâmpla cu el, nu avea nici un motiv să nu ajungă la acea nuntă. Am încercat să dăm de el, dar ambele telefoane sunt închise. Sperăm să fie bine şi să revină acasă.

Dispariţia acestuia a fost reclamată şi la Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc. Poliţiştii au demarat o anchetă, în încercarea de a lămuri dacă este vorba de o dispariţie ori de o plecare voluntară, caz în care măsurile de urmărire ar fi încetate. Poliţiştii au o informaţie, care nu este însă certă 100%, că Sandrino Gherine s-ar fi urcat într-o altă maşină şi ar fi plecat înainte de a intra în restaurant. Cu cine a plecat, de ce a plecat şi mai ales de ce nu s-a întors, nu se ştie.

Sandrino Gherine a jucat fotbal la mai multe echipe de Liga a II-a, printre care Cetatea Suceava şi FC Botoşani. La FC Botosani a fost si golgheterul echipei, fiind coleg cu Alin Bejan, Vespazian Colban, Ovidiu Ciobanu, Mihai Andries sau Marius Matei.

Conducerea clubului FC Botosani l-a invitat pe acesta să sărbătorească împreună cu echipa, în vara lui 2013, prima promovare în Liga 1. La ceremonie au participat şi Miodrag Belodedici şi Jean Vlădoiu, alături de Costel Orac, Leo Grozavu şi alţii.  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii anunţă vreme mai caldă decât în mod obişnuit pentru următoarele patru săptămâni

astăzi, 17:45

Meteorologii anunţă vreme în general mai caldă decât în mod obişnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul ţării şi în regiunile ...

Derby pentru primul loc la Arad cu „Bătrâna Doamnă”: SÂMBĂTĂ joacă FC Botoșani!

astăzi, 16:30

Partida UTA – FC Botoșani va avea loc sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 17:15. Duelul de pe „Arena Francisc Neuman” din Arad se va disputa în cadrul rundei a-IV-a din ace...

Botoșănean reținut, după ce a încălcat ordinul de protecție emis de polițiști!

astăzi, 15:32

La data de 9 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 55 de ani, din comuna Suhar...

-->