Descoperirea a fost făcută de Institutul de Cardiologie din California. Ei au spus că acest organ miraculos e înzestrat cu inteligenţă, inteligenÅ£a inimii, ÅŸi că influenÅ£a inimii este foarte importantă, foarte profundă pentru noi.
În 1994, cercetătorul american J.A. Armour introducea conceptul de "creier al inimii", după ce rezultatele studiilor arătau că inima are un sistem nervos, suficient de complex pentru a putea fi recunoscut drept un
mic creier“ propriu. Acest sistem nervos al inimii conÅ£ine în jur de 40.000 de neuroni, cu mult mai puÅ£ini decât neuronii cerebrali, care sunt în jur de 100 de miliarde. Cu toate acestea, circuitul elaborat pe care îl formează permite inimii să acÅ£ioneze independent de creier (prin învăţare, memorie, senzaÅ£ie) ÅŸi chiar să influenÅ£eze procesele cognitive la nivelul creierului, cu care ea comunică. Adică inima acÅ£ionează ca ÅŸi cum are o minte a ei ÅŸi influenÅ£ează profund felul cum percepem lumea ÅŸi cum îi răspundem. Cercetările făcute de Joel ÅŸi Beatrice Lacey de la Institutul de Cercetare Fels, în anii `70, au descoperit că atunci când creierul trimite semnale inimii, prin sistemul nervos, inima noastră nu se supune automat. Cu toate acestea, creierul se supune tuturor mesajelor ÅŸi instrucÅ£iunilor trimise de către inimă. Un alt studiu a demonstrat că inima este implicată ÅŸi în procesarea ÅŸi decodificarea informaÅ£iei intuitive. Cercetări anterioare descoperiseră că accesul la intuiÅ£ie se face ÅŸi prin creier, dar, spre surpriza cercetătorilor, a reieÅŸit că inima este mai rapidă decât creierul în receptarea ÅŸi reacÅ£ia la informaÅ£iile despre evenimente viitoare, înainte ca acestea să se întâmple (McCraty, Atkinson & Bradley, 2004). ÅžtiaÅ£i că undele cerebrale ale unei persoane se pot sincroniza cu undele câmpului magnetic ale inimii altei persoane? Deci ce gândim despre cineva poate fi simÅ£it de acela chiar în inimă.
Inima trimite către creier mai multă informaÅ£ie decât primeÅŸte
Între inimă ÅŸi creier se produce o comunicare dinamică, continuă, ca un dialog, fiecare organ influenÅ£ând permanent funcÅ£ia celuilalt. Există patru tipuri de conexiuni care pleacă din inimă spre creier. Primul este comunicarea neurologică prin transmisia de impulsuri nervoase: interesant este că inima trimite către creier mai multă informaÅ£ie decât primeÅŸte, ÅŸi e singurul organ din corpul uman care poate face asta. Deci poate inhiba sau activa părÅ£i din creier, în funcÅ£ie de circumstanÅ£e, influenÅ£ând percepÅ£ia realităţii ÅŸi, în final, reacÅ£iile. Alt tip de comunicare al inimii este prin hormoni ÅŸi neurotransmiţători: inima este cea care produce hormonul ANF, care asigură echilibrul general al corpului (homeostazia). Unul din efectele sale este inhibarea producerii de hormoni ai stresului, alături de producerea ÅŸi eliberarea de oxitocină, "hormonul iubirii". Al treilea tip este comunicarea prin unde de presiune, adică prin ritmul cardiac ÅŸi variaÅ£iile acestuia, inima trimiÅ£ând mesaje către creier ÅŸi către restul corpului. Åži în al patrulea mod, comunicarea energetică, prin câmpul electromagnetic al inimii care este mai puternic decât al oricărui alt organ din corp.
Emiterea unei emoÅ£ii determină instantaneu răspuns în ADN
Câmpul electric al inimii este de aproximativ 60 de ori mai mare decât amplitudinea activităţii electrice generate de creier. Câmpul magnetic produs de inimă este de 5.000 de ori mai mare în intensitate decât câmpul produs de creier. Acest câmp se schimbă în funcÅ£ie de starea emoÅ£ională. Când ne temem, simÅ£im frustrare sau stres, el devine haotic.
Sentimentele umane care pleacă din inima noastră, având în spate convingerile noastre profunde, influenÅ£ează ADN-ul ÅŸi el, la rândul său, influenÅ£ează atomii, materia.
S-au realizat experimente care au arătat că stările de iubire, de recunoÅŸtinţă dilată, modifică lanÅ£urile de ADN, iar la stres, furie, frustrare, molecula de ADN se micÅŸorează, se contractă ÅŸi implicit blochează codurile sale. Tot demonstrat este că aceste coduri se deblochează instantaneu dacă experimentatorii reuÅŸeau să emită iar iubire, recunoÅŸtinţă, bucurie. Emiterea unei emoÅ£ii determină la miime de secundă, deci instantaneu, răspuns în ADN, chiar dacă mostra studiată era la distanÅ£e imense de experimentator.
Concluzia este că sentimentele ÅŸi gândurile noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică materia din care e structurată lumea. Când trăim compasiune, iertare, dragoste influenţăm propriul ADN, dar mai mult decât atât, putem transmite aceste modificări în afara noastră, la distanÅ£e oricât de mari, prin câmpul cuantic, influenÅ£ând tot ce este în lume.
(Andreea Hefco, doxologia.ro)
