Ultimatum dat de Primărie firmei HSR!

  Reprezentanții Primăriei Botoșani nu au ajuns încă la un consens cu cei de la firma Hi Speed Recovery în ceea ce privește parcomatele din parcări.

Municipalitatea a făcut o solicitare pentru a achiziționa aceste parcomate de la societate, dar nu a primit niciun răspuns până acum.

 Viceprimarul Cosmin Andrei a spus că va trimite celor de la HSR o nouă adresă iar dacă în termen de șapte zile nu vor răspunde, acele parcomate care apațin firmei vor fi scoase, și vor fi puse în loc altele, achiziționate de primărie.

“După ce soluționăm regimul parcomatelor și vom avea parcomatele noastre ori achiziționate de la HSR ori direct de primărie, toate fondurile vor intra la taxe locale, în bugetul primăriei. Merge destul de greu discuția cu cei de la HSR iar dacă nu primim niciun răspuns vom lua o decizie unilaterală. Scoatem parcomatele și montăm altele într-un timp cât mai scurt, dacă nu ne răspund. Ei insistă să se prelungească contractul", a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.

Contractul cu firma HSR a expirat în data de 15 aprilie iar șefii primăriei au decis să nu îl mai prelungească.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

astăzi, 20:38

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

astăzi, 19:52

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

astăzi, 19:45

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...