Udrea: "As vrea sa fiu presedinte"

La 40 de ani, intre functia de premier si cea de presedinte, Elena Udrea ar aspira mai degraba la a doua. Fostul ministru PDL, al carui nume a aparut, de-a lungul anilor, pe lista femeilor pe care actualul sef al statului le-ar vedea candidand la presedintie, a vorbit despre aceasta alegere intr-un interviu acordat unei reviste mondene.   "Demnitatea in stat pe care mi-ar placea mai mult sa o ocup este cea de presedinte in detrimentul functiei de premier. Prim-ministru esti numit, si cel care ocupa aceasta functie poate fi, uneori, doar interfata unor interese oculte. Presedinte esti, insa, ales de milioane de oameni direct, ai in spate sprijinul si sustinerea lor. Dintr-o asemenea perspectiva, greu poti spune despre un sef de stat ca poate fi controlat.    Prefer, deci, o functie aleasa in detrimentul uneia in care te numeste partidul", a raspuns Udrea, intrebata, in interviul acordat "QMagazine" daca ar prefera sa fie numita premier sau sa ajunsa sa numeasca pe altii intr-o astfel de functie, atributie acordata de constitutie doar presedintelui statului.   La finalul lunii noiembrie, intr-un interviu televizat, deputatul PDL arata ca in acest moment nu se gandeste sa candideze la Presedintie, mentionand ca o conditie pentru un astfel de demers ar fi ca din sondaje sa reiasa ca are potentialul cel mai mare.   Intrebata daca se gandeste in acest moment sa candideze, Udrea a raspuns scurt: "Nu".   Ea a mai spus insa ca daca din sondaje ar reiesi ca are, din partea PDL sau a dreptei, cel mai mare potential, "aceasta ar fi o conditie". (gandul.info)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru și-a anunțat decizia, după ce i s-a cerut demisia la FC Botoșani - Oțelul 1-1!

astăzi, 15:11

Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat la finalul partidei cu Oțelul Galați, încheiată la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numÄ...

Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!

astăzi, 14:47

Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...

Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)

astăzi, 13:39

Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...