Ţurcanu i-a scris lui Portariuc! Vezi conţinutul adresei transmise!

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, vrea să facă pace cu primarul Ovidiu Portariuc şi i-a transmis acestuia o adresă în care se menţionează că este necesară colaborarea interinstituțională pentru îndeplinirea obiectivelor asumate la nivelul județului Botoșani, obiective ce includ și Municipiul Botoșani.

În vederea îmbunătățirii relațiilor de comunicare și conlucrare, cei de la Consiliul Judeţean şi-au exprimat speranţa că vor primi un răspuns pozitiv din partea reprezentanților Primăriei Municipiului Botoșani.

Primarul Ovidiu Portariuc a spus că este deschis la dialog şi consultări şi la organizarea unor întâlniri lunare, aşa cum au propus reprezentanţii Consiliului Judeţean, răspunzând pozitiv invitaţiei, dar mai spune că şi-a pierdut încerederea în preşedintele CJ, Florin Ţurcanu.

Nu cred în acest demers, pentru că am avut probleme. O să vedem la prima întâlnire. După ce doi ani de zile m-am confruntat şi eu cu ce m-am confruntat, acum sunt şi eu foarte precaut în relaţia cu domnia sa. Eu, personal, mi-am pierdut încrederea în domnul Ţurcanu cu mult timp în urmă. I-am răspuns pozitiv şi instituţional şi vom face acest pas, a spus Portariuc.

Edilul a mai spus că preşedintele CJ ar putea să îl facă să îşi schimbe părerea şi că are bune intenţii, prin alocarea unor fonduri suplimentare pentru Spitalul Judeţean Mavromati.

Vezi AICI adresa!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O seară dedicată solidarității: Spectacol caritabil la Dorohoi pentru Katerina!

Thursday, 8 October 2026

Dorohoi găzduiește, pe 13 octombrie 2026, un spectacol caritabil dedicat Katerinei, un copil pentru care comunitatea s-a mobilizat în ultimele zile. Evenimentul „Împreună pentru K...

Președintele CJ Suceava vrea un stadion nou la Suceava și îl ironizează pe Iftime: ”I-am spus că ar trebui să se apuce să-și construiască cimitirul în centrul orașului”

Thursday, 8 October 2026

După meciul amical FC Botoșani – CSM Cetatea 1932 Suceava, 4-5, la care a asistat, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a promis, iarăși, că va face un stadion nou...

Colegiul Medicilor din România, în contextul îngrijorărilor după cazul suspect de ciumă din Rusia: „Este o boală tratabilă cu antibiotice!”

Thursday, 8 October 2026

Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România aduce în atenție o serie de precizări pentru o informare corectă privind pesta (ciuma), a modului de transmitere, a forme...