Turcan, atac la Udrea: Consider mincinos, nedemocratic şi distructiv discursul Elenei Udrea
Stiri Botosani Friday, 31 January 2014 ActualitateVicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că "este dreptul Elenei Udrea să aibă propriul partid pe care să-l manevreze aşa cum doreşte".
"Consider însă revoltătoare teoria cum că PDL ar fi anti -Traian Băsescu. În momentele cheie pentru democraţia românească, pentru reformele din România şi stabilitatea instituţională, PDL a fost partener constant al preşedintelui Traian Băsescu", a declarat Raluca Turcan.
Aceasta a dat ca exemplu mobilizarea conducerii PDL în sprijinul preşedintelui Băsescu cu ocazia referendumului din 2012 privind demiterea acestuia.
"Actuala conducere a PDL a fost cea care a militat fără nicio reţinere pentru preşedintele Traian Băsescu şi pentru o funcţionare corectă a României. În acel moment cheie, doamna Elena Udrea nu cred că a ieşit din casă şi nu a avut vreo emisiune televizată", a mai spus Turcan, conform realitatea.net.
Potrivit acesteia, "opoziţia în România nu se reduce la un talk-show de seară".
"Opoziţia se face cu voturi date în Parlament şi contestări la Curtea Constituţională. La aceste momente, doamna Elena Udrea, în proporţie de 90 la sută, a fost absentă", susţine Raluca Turcan.
Ea a mai afirmat că PDL face opoziţie constantă.
"Acum nu mai lipseşte decât ca doamna Elena Udrea să dea certificate de puritate ideologică. Unde s-a mai auzit ca o persoană să decidă cine este sau nu de dreapta, cine este sau nu împotriva lui Traian Băsescu, cine face şi cine nu face opoziţie? Dacă PDL nu făcea opoziţie, astăzi aveam proiectul de descentralizare al lui Dragnea prin care se întărea puterea baronilor locali. PDL a blocat Codul Penal prin vot în Parlament, iar doamna Elena Udrea nu a fost acolo", a mai spus vicepreşedintele democrat liberal.
Raluca Turcan a încheiat afirmând: "Consider mincinos, nedemocratic şi distructiv un discurs ca cel avut de Elena Udrea şi cu care vrea să-şi înceapă în forţă viaţa politică într-un alt partid".
Întrebată dacă se aşteaptă la noi plecări din PDL, aşa cum a anunţat Elena Udea, Turcan a spus că nu-şi face strategia politică în funcţie de oamenii care pleacă, dar a precizat că plecarea lui Cezar Preda nu o surprinde.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Când încep lucrările la Linia Electrică Aeriană Suceava-Bălţi, care traversează 11 localități din judeţul Botoşani?
Linia Electrică Aeriană Suceava-Bălţi, care leagă reţelele României şi Republicii Moldova, are pe teritoriul României 93 de kilometri, iar investiţia se ridică la 133 mil.lei. ...
O copilă de 13 ani, din Botoșani, în finala Festivalului-Concurs Național de Folclor de la Cluj!
Inițiat de artiștii Lavinia Goste și Marius Zorilă, prin Asociaţia Culturală Ţinutul Codrului cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca şi a Consiliului Local Cluj-Napoca, Festivalul își prop...
Convorbiri critice la Memorialul Ipotești: Ioana Bot și Luisa Valmarin
Din dorința de a aduce aproape de un public larg detaliile concrete ale evoluției înțelegerii lui Eminescu, în mai bine de un secol de posteritate, Memorialul Ipotești organizează, su...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.36 secunde