TUPEU? RMGC il da in judecata pe fostul director al Institutului Geologic pentru "afirmatii false si defaimătoare"
Stiri Botosani Wednesday, 13 November 2013 ActualitateReprezentanţii RMGC consideră că acesta a făcut acuzaţii nefondate în faţa comisiei parlamentare speciale şi solicită despăgubiri de 100 de lei.
"Ca urmare a acuzaţiilor nefondate ale fostului director general al Institutului Geologic al României (IGR), dl. Ştefan Marincea, în faţa comisiei parlamentare speciale precum şi cu alte ocazii, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) solicită în instanţă repararea prejudiciului moral adus companiei. Compania respinge ferm acuzaţiile defăimătoare, care au adus atingere dreptului la reputaţie şi dreptului la propria imagine, referitoare la falsificarea hărţilor bazinului Văii Corna. Aceste afirmaţii sunt complet nefondate şi calomnioase. Despăgubirile civile solicitate în instanţă sunt absolut simbolice – 100 lei", se arată în comunicat.
Reprezentanţii companiei mai susţin că "RMGC are cel mai mare respect pentru toate instituţiile statului şi pentru experţii acestora. Când se fac însă afirmaţii de natură să prejudicieze grav reputaţia companiei, avem obligaţia să contracarăm aceste afirmaţii pe toate căile legale disponibile. Suntem o companie corectă şi transparentă şi sperăm să fim trataţi corect".
Aceştia oferă şi detalii despre harta geologică folosită: "RMGC a folosit harta geologică achiziţionată de la IGR, făcând dovada în acest sens cu exemplarul original. Harta a fost întocmită de IGR în anul 1979, la scara 1:50.000. RMGC a folosit de asemenea harta geologică întocmită de Facultatea de Geologie a Universităţii Bucureşti. Respingem categoric acuzaţia falsificării vreuneia dintre hărţi, acuzaţie formulată de către fostul director general al IGR".
În plus, se precizează că "RMGC acţionează şi a acţionat întotdeauna cu bună credinţă şi deplina respectare a cadrului legal" şi că "practicile de afaceri exclud orice tentativă de a eluda sau încălca dispoziţiile legale. RMGC îşi reafirmă respectul pentru toate instituţiile statului român şi pentru specialiştii români, inclusiv pentru Institutul Geologic Român (IGR) şi experţii săi.
De asemenea, RMGC tratează cu toată seriozitatea opiniile la adresa proiectului minier, fie ele împotriva sau în favoarea acestuia".
Fostul director al Institutului Geologic Român (IGR), Ştefan Marincea, a criticat proiectul minier de la Roşia Montană în cadrul comisiei speciale parlamentare. În şedinţa acesteia din 8 octombrie, Marincea a afirmat că RMGC a falsificat hărţile bazinului Văii Corna unde ar urma să fie construit barajul de depozitare a sterilului rezultat din procesul de exploatare.
Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană a dat, luni, 11 noiembrie, votul final asupra proiectului de lege venit de la Guvern. Acesta a fost respins cu 17 voturi şi două abţineri. Comisia recomandă adoptarea unei legi cadru privind toate proiectele miniere.
În raportul întocmit, Comisia apreciază că afirmaţiile lui Ştefan Marincea, audiat în calitatea sa oficială de la acel moment, alături de declaraţiile angajaţilor IGR, care au făcut parte din echipa trimisă pentru cartografierea zonei sunt "extrem de grave şi trebuie investigate de către instituţiile judiciare", SCRIE Dorin Timonea, in FrontPress.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
96 de ani de la nașterea celui mai mare bariton din România, o școală din Botoșani îi poartă numele!
"Dumnezeu nu mi-a dat arcul, nu mi-a dat sabia, nu mi-a dat puşca, să cuceresc lumea. Mi-a dat harul cântului", spunea Dan Iordăchescu, cel care a păstrat întreaga viață un...
Sucevean lăsat pieton și cu mai puțini bani în buzunar, la Botoșani!
Cea mai mare viteză a fost înregistrată duminică, 31 mai, pe DN 29A, în localitatea Horodiștea. Un bărbat de 65 de ani, din județul Suceava, a fost surprins de aparatul radar, &ic...
Diagnosticată cu microcefalie și scolioză severă, o fetiță de șase ani nu își dorește jucării, ci șansa la o copilărie fără durere! (Foto)
Ana Mihaela Stoica are 6 ani. Îi plac desenele animate, se bucură când este înconjurată de surorile ei și zâmbește atunci când cineva îi vorbește cu blân...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.67 secunde