România și-a închis aproape toate granițele cu celelalte țări din jur, inclusiv punctul de trecere a frontierei de la Rădăuți Prut din județul Botoșani, spre Republica Moldova, fiind închis în această seară.
Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă de către ministrul de Interne Marcel Vela, care a precizat că au mai rămas doar câteva puncte de trecere a frontierei deschise din România spre celelalte state.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că decizia de închiderea a punctelor de trecere a frontierelor a fost luată în cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale de urgență.
Se închid puncte de trecere a frontierei cu Serbia, Republica Moldova, Bulgaria și Ungaria.
La frontiera cu Ungaria se închid punctele de trecere Turnu, Săcueni, Salona și Valea lui Mihai.
La frontiera cu Ucraina, punctul de trecere Sighet.
La frontiera cu Bulgaria, punctele de trecere Negru Vodă, Lipnița, Dobromir, Zimnicea, Turnu Măgurele și Bechet.
La frontiera cu Republica Moldova, punctele de frontieră Rădăuți Prut și Oancea.
La frontiera cu Serbia, punctele de frontieră închise unilateral de autoritățile sârbe, începând cu data de 12 martie, ora 8: Porțile de Fier II, Moldova Nouă, Foieni, Lunga, Vâlcani, Drobeta-Turnu Severin și Naidăș. Rămân funcționale pe frontiera cu Serbia punctele: Porțile de Fier I, Moravița și Jimbolia.
Declarația a fost făcută în momentul în care bilanțul îmbolnăvirilor de coronavirus din România a ajuns la 59.