„Trenul Unirii” va circula pe 24 ianuarie sub culorile tricolorului

CFR Călători anunță că sâmbătă, 24 ianuarie 2026, va marca împlinirea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române prin circulația simbolică a „Trenului Unirii” (IC 561). Această inițiativă onorează moștenirea lăsată de Alexandru Ioan Cuza și celebrează primul pas fundamental spre înfăptuirea statului național unitar român.

În această zi de sărbătoare națională, legătura feroviară între București și Iași va fi asigurată de trenul IC 561, care va purta numele simbolic de „Trenul Unirii” și va pleca din Gara de Nord la ora 06:45, fiind remorcat de o locomotivă special decorată în culorile steagului național. Totodată, pentru a marca importanța evenimentului în comunitățile locale, trenul IC 561 va efectua staționări suplimentare în stațiile Bârlad și Vaslui.

 

Călătoria festivă va fi însoțită începând cu plecarea trenului de reprezentanții Secției Regionale de Poliție Transporturi București (Biroul de Poliție Transporturi Feroviare Gara de Nord București). Pe parcurs, li se vor alătura colegii din Secțiile Regionale de Poliție Transporturi din Galați și Iași. Aceștia vor fi prezenți la bordul „Trenului Unirii” pe tot parcursul călătoriei, unde vor participa la eveniment pentru a celebra împreună cu românii această sărbătoare națională. Prezența lor va garanta un climat de liniște și siguranță pentru toți cei care călătoresc în această zi aniversară cu trenul.

Trenul va putea fi întâmpinat de localnici în stațiile: Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iaşi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

astăzi, 20:10

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

astăzi, 19:13

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

astăzi, 18:36

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...